Uniunea Europeană oferă un nou sprijin pentru consolidarea sectorului financiar al Republicii Moldova

  • 14 Ianuarie 2022 13:01
Uniunea Europeană oferă un nou sprijin pentru consolidarea sectorului financiar al Republicii Moldova

Uniunea Europeană lansează un proiect major de Twinning pentru consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionării riscurilor în sectorul financiar al Republicii Moldova.

În cadrul acestui proiect de doi ani, Banca Națională a Moldovei (BNM) și Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) vor beneficia de asistența unor instituții partenere din Uniunea Europeană (UE), reunite într-un consorțiu format din Banca Națională a României, Lider de proiect, Banca Centrală a Regatului Țărilor de Jos și Banca Centrală a Lituaniei, în colaborare cu Autoritatea de Supraveghere Financiară din România și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din România. Potrivit comunicatului BNM, acest proiect va ajuta BNM și CNPF să își dezvolte în continuare capacitățile, urmând cele mai bune practici din UE pentru a asigura un nivel înalt de stabilitate a sectorului financiar în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Evenimentul de lansare a proiectului va avea loc pe data de 18 ianuarie, ora 11.30, cu participarea oficialilor din Republica Moldova, a Ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, a reprezentanților de nivel înalt ai băncilor centrale partenere, precum și a altor oficialități.

Evenimentul va fi organizat în format online și va putea fi urmărit în emisie directă pe platformele online ale Delegației UE în Republica Moldova, pe www.bnm.md, pe profilurile online ale BNM în Facebook și Youtube. precum și pe Privesc.eu.

Pentru informații suplimentare despre proiect, vă rugăm să adresați solicitările la următoarele adrese: [email protected][email protected][email protected].

Twinning este un instrument al UE de cooperare instituțională între autoritățile statelor membre ale UE și autoritățile țărilor beneficiare. Proiectele Twinning urmăresc scopul de a dezvolta capacitățile instituționale ale autorităților beneficiare. În cadrul acestor proiecte, experți din sectorul public din UE sunt detașați pentru a oferi asistență autorităților beneficiare în vederea atingerii unor obiective specifice. Mai multe informații privind instrumentul de asistență Twinning sunt disponibile pe pagina web a Comisiei Europene.

Anterior, în perioada 2015-2017, BNM a beneficiat de un proiect Twinning pentru consolidarea capacității sale în domeniul reglementării și supravegherii bancare în contextul cerințelor UE, iar CNPF a beneficiat de un proiect Twinning pentru dezvoltarea și consolidarea capacităților sale operaționale și instituționale în domeniul reglementării și supravegherii prudențiale a pieței de capital, a fondurilor de investiții, a companiilor de asigurări, a asociațiilor de economii și împrumut și a fondurilor de pensii.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:9,77 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău