Ungaria închide frontierele pentru cetățenii străini cel puțin o lună. Excepțiile de la regulă sunt puține

  • 28 August 2020 18:40
Ungaria închide frontierele pentru cetățenii străini cel puțin o lună. Excepțiile de la regulă sunt puține

Ungaria își va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie pentru a limita creșterea numărului infectărilor cu noul coronavirus, iar ungurii care se întorc în țară din străinătate vor trebui să intre în carantină, a anunțat vineri șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, citat de Reuters, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, de la 1 septembrie străinii vor putea intra în țară doar în cazuri justificate. Excepție de la regulă vor face convoaiele militare, tranzitul umanitar și călătoriile de afaceri sau umanitare.

În ceea ce privește cetățenii ungari care se întorc din străinătate, Gergely Gulyas a spus că ei vor putea ieși din carantină numai după două teste negative la COVID-19.

Șeful de cabinet al lui Orban a mai spus că aceste reguli pentru combaterea pandemiei de COVID-19 vor fi în vigoare cel puțin o lună.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău