Ungaria: Explozie de origine neidentificată în centrul Budapestei (VIDEO)
-
25 Septembrie 2016 18:11
O explozie de origine neidentificată s-a produs sâmbătă seara în centrul capitalei ungare Budapesta, provocând rănirea a doi polițiști care se aflau în apropiere, a anunțat duminică poliția ungară, transmite Reuters.
Explozia a avut loc în jurul orei locale 10.30 (20.30 GMT), a indicat poliția, într-un comunicat, precizând că nicio altă persoană nu a fost rănită, informează AGERPRES.
"Poliția a recurs la experți pentru a cerceta zona, întrebând martorii și strângând date. Ancheta privind originea exploziei și stabilirea daunelor se află în desfășurare", adaugă poliția, fără alte precizări.
Potrivit Reuters, un purtător de cuvânt al guvernului a refuzat să comenteze dacă la origine exploziei s-ar putea afla un act deliberat.
Imediat după incident, poliția a înconjurat o zonă vastă în jurul pieței Oktogon, din centrul Budapestei, cerându-le locuitorilor să părăsească imobilele din apropiere, a relatat presa locală. Intersecția, în mod normal una aglomerată, era plină de martori oculari, inclusiv turiști.
"Mă aflu aici în vacanță și eram în hostelul de peste drum (...) Dintr-odată am auzit un zgomot foarte puternic și am văzut o mulțime de mașini venind, poliție, pompieri și numeroși oameni ieșind în stradă. Ferestrele erau sparte și nimeni nu știa ce s-a întâmplat", a relatat o turistă poloneză, Olivia Sehildt, pentru Reuters.
Kadosa Bencsy, un budapestan, a explicat că primul său gând a fost că era vorba de un atac terorist. "Mai întâi m-am speriat că ceea ce am auzit era ceea mă temusem și că terorismul a lovit și Ungaria', a declarat el, la fața locului. 'Trebuie să spun sincer că mă tem de așa ceva de ceva vreme, e posibil să se întâmple oriunde în Uniunea Europeană", a adăugat budapestanul.
Reuters amintește că premierul ungar Viktor Orban este un opozant vocal al imigrației în Europa, făcând în prezent campanie pentru referendumul convocat pentru 2 octombrie asupra planurilor Uniunii Europene privind cotele obligatorii de refugiați.
Într-un fluturaș de campanie pentru respingerea acestor cote, Orban face referire la atentatele de la Paris, Bruxelles și Nisa pentru a scoate în evidența ceea ce el consideră a fi legătura între imigrație și terorism.