UNESCO | 117 milioane de elevi nu vor merge la școală din cauza pandemiei de COVID-19

  • 17 Septembrie 2021 17:21
UNESCO | 117 milioane de elevi nu vor merge la școală din cauza pandemiei de COVID-19

UNESCO a avertizat vineri că 117 milioane de elevi, 7,5 % din populația școlară mondială, continuă să fie afectați de închiderea școlilor ca urmare a pandemiei de COVID-19 și a făcut apel țărilor să redeschidă școlile în condiții de siguranță, relatează EFE, potrivit Agerpres.

"Știm că cu cât rămân mai mult timp închise școlile, cu atât mai grave și mai ireversibile sunt consecințele pentru binele și educația copiilor, mai ales pentru cei vulnerabili și marginalizați", noteză într-un comunicat directoarea adjunctă pentru Educație a UNESCO, Stefania Giannini.

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură semnalează că în prezent centrele școlare sunt deschise în 117 țări, reprezentând 539 de milioane de elevi de la învățământul preșcolar și până la cel gimnazial (35 % din populația școlară mondială).

În aceeași perioadă a anului 2020 procentul era de 16 %, când erau deschise școlile în 94 de țări.

UNESCO a pledat pentru redeschiderea în siguranță a tuturor școlilor, subliniind că centrele școlare ar trebui închise doar în ultimă instanță.

De la începerea pandemiei, școlile au fost închise în medie 18 săptămâni în întreaga lume, sau 34 de săptămâni dacă se iau în calcul și închiderile parțiale.

Potrivit organizației, închiderile prelungite și recurente în această perioadă de doi ani au avut repercusiuni asupra educației copiilor și au făcut să crească rata abandonului școlar, afectându-i în mod disproporționat pe cei defavorizați.

Pentru o redeschidere în siguranță a școlilor trebuie să fie sporite măsurile de igienă și de protecție în fața virusului, alături de o accelerare a campaniei de vaccinare a minorilor, notează UNESCO.

Un număr de 80 de țări au acordat prioritate imunizării profesorilor, reprezentând 42 de milioane de cadre didactice, la care se adaugă vaccinarea elevilor de peste 12 ani, considerată "esențială" de UNESCO.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie moderată
Umiditate:82 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău