Unele prevederi din Legea cu privire la Procuratură adoptate de majoritatea PSRM-ACUM, declarate neconstituționale
-
21 Mai 2020 17:42
Unele prevederi din Legea cu privire la Procuratură adoptate anul trecut de majoritatea PSRM-ACUM care se referă la alegerea conducerii Procuraturii au fost declarate neconstituționale.
Este vorba de desemnarea Procurorului General interimar, preselecția candidaților la funcția de Procuror General și eliberarea din funcție a acestuia.
Curtea Constituțională a constatat astăzi că implicarea Comisiei care a fost instituită de Ministerul Justiției în procesul de numire în funcție a Procurorului General contravine Constituției și subliniază că subiectele cu atribuții decizionale în acest proces sunt Consiliul Superior al Procurorilor și Președintele Republicii Moldova.
Decizia Curții nu afectează însă, procedurile deja desfășurate pentru numirea Procurorului General în funcție.
Președinta Curții Domnica Manole a subliniat că mandatul Procurorului General actual nu este afectat în niciun fel și că astfel acesta ar avea mai multă independență față de eventualele influențe din partea Executivului.
Amintim că procurorul general a fost ales în luna noiembrie anul trecut de Consiliul Superior al Procurorilor, iar candidaturile propuse CSP au fost preselectate de o comisie organizată de Ministerul Justiției. Ulterior, Ministerul și Guvernul condus atunci de Maia Sandu au denunțat concursul pentru funcția de procuror general.