Un turist din Republica Moldova a fost amendat după noile reglementări impuse în cazul operelor lui Constantin Brâncuși
-
23 Mai 2017 17:25
Un turist din Republica Moldova a fost sancționat cu avertisment pentru că a atins operele lui Constantin Brâncuși, în timpul unei vizite făcute în Parcul Central din Târgu-Jiu. Alte trei persoane au primit amenzi în valoare totală de 2.100 de lei, scrie Mediafax.ro.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu, Alexandra Petrița, a declarat că un turist din Republica Moldova a încălcat hotărârea Consiliului Local privind protejarea Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor”, astfel că a fost sancționat cu avertisment de polițiștii locali din Târgu-Jiu.
Turistul a ignorat panourile care avertizau că atingerea operelor lui Constantin Brâncuși constituie contravenție.
Alte trei persoane au primit amenzi în valoare totală de 2.100 de lei, în ultimele șapte zile, după ce au încălcat o altă măsură, respectiv aceea de a nu se plimba cu bicicletele sau cu animalelele de companie în apropierea sculpturilor din Parcul Central.
Începând din 15 mai, turiștii care ating operele lui Constantin Brâncuși primesc amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei, măsura făcând parte dintr-o hotărâre a CL Târgu-Jiu pentru protejarea Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor”.
Măsura a fost luată după ce două adolescente din Slatina și Drobeta-Turnu Severin au vandalizat Coloana Infinitului, scriindu-și numele pe opera lui Constantin Brâncuși.
În luna octombrie a anului trecut, chiar președintele Klaus Iohannis s-a fotografiat în timp ce stătea pe unul dintre scaune, la Masa Tăcerii, deși la câțiva metri de operă era afișat mesajul: ”Stimați vizitatori, să păstrăm intactă moștenirea Brâncuși pentru generațiile următoare. Vă rugăm să evitați contactul cu operele!”.