Un tribunal din Ucraina l-a condamnat pe militarul rus Agheev la 10 ani de închisoare
-
26 Ianuarie 2018 15:33
Un tribunal din Ucraina l-a găsit vinovat de terorism și posesie ilegală de arme pe cetățeanului rus Viktor Agheev și l-a condamnat la 10 ani de închisoare, a anunțat avocatul său, Viktor Cevguz.
Apărătorul său consideră verdictul ca fiind excesiv de aspru și intenționează să îl atace, transmite Pagina de Rusia.
Procuratura a cerut pentru Agheev o condamnare la 12 ani de închisoare cu confiscarea proprietății.
Rusul a fost capturat de către armata ucraineană la 24 iunie 2017 pe teritoriul regiunii Lugansk, in zona ocupata de separatisti. El a declarat că a fost trimis în Donbas imediat după ce a semnat un contract cu Armata rusă.
Ministerul rus al Apărării respinge informația că Agheev era militar activ. Potrivit Moscovei, el s-ar fi retras din serviciul militar în luna mai 2016.
În conversația sa cu Radio Liberty, avocatul Viktor Cevguz a menționat că prezența lui Agheev în armata rusă în momentul retinerii sale nu a fost probata, „și nu există nicio dovadă că era sub contract cu armata rusă“ – a spus Cevguz.
De asemenea, el a povestit ca a vorbit cu reprezentantul diplomatic rus la Harkov pe tema unui posibil schimb al lui Victor Agheev, dar ca diplomatu i-ar fi răspuns că „Rusia nu are nicio legatura cu acești prizonieri ruși și nu participă la schimburi, deoarece ea nu este parte a conflictului armat“.