Un tânăr din Republica Moldova, care era urmărit internațional, reținut la Rădăuți Prut

  • 31 Martie 2022 11:44
Un tânăr din Republica Moldova, care era urmărit internațional, reținut la Rădăuți Prut

Polițiștii de frontieră din Botoșani au reținut un bărbat din Republica Moldova care era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Botoșani, Minodora Răcnea, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, bărbatul în vârstă de 23 de ani s-a prezentat, miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut cu intenția de a intra în România.

'În data de 31 martie 2022, în jurul orei 05.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, la volanul unui autovehicul înmatriculat în Franța, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 23 de ani. La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare de către autoritățile române, la data de 18 ianuarie 2022, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat', a precizat Răcnea.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
0,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău