Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a declarat că, atunci când au văzut că tânărul a sărit de pe catamaran în apă și că nu reușește să înoate până la mal, salvamarii de la Stația de salvare pe apă de la Valea Morilor au intervenit pentru a-l ajuta. Inițial tânărul era de negăsit, motiv pentru care salvamarii au apelat la ajutorul salvatorilor de la IGSU. Într-un final, ei au reușit să găsească corpul tânărului.
Ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Natalia Stati, a precizat pentru IPN că poliția a fost sesizată în jurul orei 18.00. „Imediat la fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate pentru a stabili circumstanțele cazului. În cadrul documentării s-a stabilit că un tânăr a sărit de pe catamaran, s-a scufundat sub apă și nu a mai ieșit. În timpul examinării cadavrului de către medicul legist, urme de moarte violentă nu au fost depistate. Cadavrul a fost îndreptat la Centrul de Medicină Legală. Pe caz a fost inițiată o anchetă penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a menționat Natalia Stati.
Salvatorii îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de siguranță pe apă și în preajma bazinelor acvatice și să evite zonele care nu sunt amenajate pentru scăldat și nu dispun de stații de salvare. Scăldatul pe timp de noapte și în condiții meteo nefavorabile este interzis. Persoanele sunt atenționate să nu consume băuturi alcoolice înainte de a intra în apă. O atenție aparte va fi acordată siguranței minorilor în timpul scăldatului.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului, în bazinele acvatice din țară s-au înecat 12 persoane, inclusiv un copil.
Un tânăr de 24 de ani s-a înecat în lacul din Parcul Valea Morilor
-
22 Mai 12:06
Un tânăr de 24 de ani s-a înecat marți seara în lacul din Parcul Valea Morilor din capitală. Acesta se plimba pe lac cu catamaranul. Într-un moment a decis să sară în apă, însă nu a reușit să înoate până la mal. Corpul său neînsuflețit a fost scos de salvamari, transmite IPN.