Un rus suspectat de uciderea a nouă prizonieri de război a fost capturat de SBU
-
20 Ianuarie 10:55
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reținut un cetățean rus bănuit că ar fi responsabil pentru uciderea a nouă prizonieri de război ucraineni în regiunea rusă Kursk, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Îi vom găsi pe toți criminalii ruși. Fiecare dintre ei va fi tras la răspundere”, a spus Volodimir Zelenski luni, într-un mesaj video de la Kiev, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
El a mai precizat că i-a cerut adjunctului șefului serviciului de informații SBU, Oleksandr Poklad, să facă publice alte detalii în acest caz. Nu este clar când au avut loc crimele.
În înregistrarea video, Zelenski a făcut referite la luna „octombrie anul trecut”, dar probabil s-a referit la octombrie 2024, după ce trupele ucrainene au avansat în august în regiunea Kursk. Forțele rusești au respins ofensiva timp de câteva luni, declarând regiunea eliberată la sfârșitul lunii aprilie 2025.
Conform datelor publicate de Institutul pentru Raportarea Războiului și Păcii (IWPR) în ianuarie, Ucraina are informații despre mai mult de 330 de cazuri în care militari ai săi au fost uciși după ce au fost capturați de trupele rusești.

