Un pui de panda uriaș s-a născut la o grădină zoologică din Coreea de Sud

  • 22 Iulie 2020 15:08
Un pui de panda uriaș s-a născut la o grădină zoologică din Coreea de Sud

O femelă de panda uriaș de la o grădina zoologică din cadrul parcului de distracții Everland din Coreea de Sud a dat naștere unui pui, primul exemplar din specia pe cale de dispariție născut în această țară, a anunțat miercuri instituția, citată de Reuters, preluat de Agerpres.

Femela de panda în vârstă de șapte ani, pe nume Ai Bao, s-a împerecheat cu masculul Le Bao, în vârstă de opt ani, la sfârșitul lunii martie și a născut un pui sănătos, luni noaptea, în Yongin, potrivit grădinii zoologice.

Puiul, de sex feminin, măsoară 16,5 centimetri și cântărește 197 de grame.

Everland a dat publicității o înregistrare video în care poate fi văzut momentul în care Ai Bao dă naștere puiului.

Îngrijitorii de la grădina zoologică au amenajat un adăpost special pentru puiul de panda, care își va face debutul în public peste cinci sau șase luni, după ce va începe să meargă și să mănânce bambus.

Panda uriaș este una dintre cele mai periclitate specii din lume. Femelele pot concepe un pui doar trei zile pe an, în martie sau aprilie, ceea ce îngreunează înmulțirea exemplarelor din această specie, se arată într-un comunicat emis de grădina zoologică.

Perechea a fost adusă în Coreea de Sud din provincia chineză Sichuan în 2016, în cadrul unui împrumut pe 15 ani, acord semnat de cele două țări în cadrul unui summit din 2014.

''Ambasadorii'' negru cu alb ai Chinei sunt trimiși peste hotare începând din anii '50, în cadrul programului chinez supranumit "diplomația panda".

Cele două exemplare de panda uriaș sunt primele aduse în Coreea de Sud din China după anul 1994.

Puiul urmează să fie trimis în China peste trei sau patru ani, conform acordului încheiat, a precizat grădina zoologică.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:65 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău