Un proiect moldo-româno-german pentru biblioteci a fost lansat în R.Moldova

  • 08 Octombrie 2019 14:47
Un proiect moldo-româno-german pentru biblioteci a fost lansat în R.Moldova

Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova, în parteneriat cu Fundația ”Progress” din România, cu susținerea Deutsche Telekom Stiftung din Germania, a lansat marți, 8 octombrie, proiectul ”Ora să ȘTIM”, în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” din capitală, informează MOLDPRES.

În debutul manifestării, președintele Asociației Bibliotecarilor din  R.Moldova, Mariana Harjevschi, a menționat că acesta este un proiect de promovare a lecturii în voce, dar și de experimentare a celor citite. ”Acest proiect va fi implementat de câteva biblioteci cu statut regional de formare, precum sunt cele din Cahul, Bălți, Căușeni, Orhei și Chișinău, iar acestea, la rândul lor, vor conlucra cu biblioteci rurale, astfel încât vor crea o rețea din 63 de biblioteci în 31 de raioane ale țării. Fiecare dintre acestea vor primi în dar câte un set de carte pentru copii, despre știință, tehnologii și matematică. În cadrul proiectului, copiilor li se vor explica pe înțelesul lor anumite fenomene ale naturii, iar ulterior vor experimenta acest lucru”, a precizat președintele asociației.

Potrivit Marianei Harjevschi, prin această inițiativă, bibliotecile vor deveni mai atractive, iar copiii care vin la bibliotecă vor deveni mai inteligenți și vor obține note mai bune la matematică, biologie, chimie și alte obiecte.

Prezent la eveniment, Stephanie Thate, manager de proiect la Deutsche Telekom Stiftung din Germania, a subliniat că de la lansarea sa în Germania, în anul 2015, proiectul ”Volunteer Readers” (”Ora să ȘTIM”) a fost derulat cu succes în Austria, Polonia și România. ”Fiind bazat pe studii științifice ce demonstrează abordarea subiectelor legate de știință, tehnologie, inginerie și matematică (ȘTIM), activitățile au demonstrat că au avut impact asupra modului în care copiii se exprimă și ajută la formarea abilităților lor de lectură”, a accentuat Stephanie Thate.

La rândul său, Claudia Șerbănuță, manager de proiect la Fundația ”Progress”, a afirmat că în România proiectul s-a desfășurat cu genericul ”Ora să ȘTIM” în 155 de biblioteci din 12 județe ale țării, unde  bibliotecarii au organizat ateliere de citit împreună a cărților ilustrate pentru copii cu tematică ȘTIM, adecvată vârstei și urmate de activități practice. „În șase luni, în România au avut loc peste 5700 de activități ”Ora să ȘTIM”, în care bibliotecarii au reușit să transmită miilor de copii participanți bucuria învățării”, a mai spus Claudia Șerbănuță.

În R.Moldova, proiectul ”Ora să ȘTIM” va fi implementat timp de șapte luni.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău