Un program electronic va semnala încălcările admise în cardul licitațiilor publice
-
07 Septembrie 2017 17:36
Licitațiile publice pe care le organizează instituțiile de stat vor putea fi analizate cu ajutorul unui program electronic ce va semnala încălcările admise în aceste proceduri. Programul este implementat în prezent în Ucraina și s-a soldat cu economisirea de resurse bugetare în valoare de aproximativ un miliard de euro.
Licitațiile publice sunt considerate un sector cu un grad înalt de risc de corupție, ținând cont de numeroase anchete jurnalistice, dar și ale organelor procuraturii, care au dezvăluit până acum scheme frauduloase prin care banii publici erau cheltuiți ineficient și ilegal.
De la începutul acestui an, este implementat în regim de pilotare sistemul MTender, o platformă electronică ce oferă mai multă transparență în procesele de achiziții publice, dar în cadrul ei sunt înscrise numai 22 de autorități contractante, deocamdată.
Un nou program, numit Business Intelligence, care va permite analiza datelor referitoare la licitații și va depista eventuale nereguli, a fost donat autorităților moldovenești de organizația Western NIS Enterprise Fund, finanțată de Guvernul SUA. Reprezentanta companiei, Irina Ozymok, a menționat că un astfel de program este aplicat cu succes în Ucraina.
„În sistem au fost economisite deja peste 30 de miliarde de hrivne (aproximativ 1 miliard de euro) din bugetul public. Un alt avantaj, pe lângă un stat mai transparent, este posibilitatea pentru întreprinderile mici și mijlocii de a obține contracte cu instituțiile publice. Înainte nu participau, pentru că știau că vor câștiga numai companiile mari, pentru care erau formulate criteriile tehnice. Acum situația s-a schimbat.”
Pentru a fi eficient și în Republica Moldova, este necesar ca toate instituțiile statului să treacă pe platforma electronică de achiziții publice MTender, a subliniat reprezentantul Transparency International Ucraina, Victor Nestulia.
„Lansarea sistemului depinde de cât de activ va fi folosită platforma Mtender. Trebuie majorat numărul autorităților contractante și a agenților economici care folosesc această platformă. Este foarte important ca majoritatea instituțiilor publice să treacă la un sistem transparent de achiziții.”
Potrivit ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, trecerea integrală la achiziții în regim electronic s-ar putea face până la sfârșitul anului viitor.
„Ceea ce ține de voința politică de a-i impune pe toți, ea există, doar că noi trebuie să fim pregătiți din punct de vedere tehnic ca acest sistem să realizeze măcar principalele proceduri de achiziții. Eu sper ca până la sfârșitul anului viitor sistemul să devină funcțional integral și să putem să facem utilizarea acestui sistem obligatorie.”
Modulul electronic Business Inteligence ar urma să fie aplicat din noiembrie anul curent. Toate costurile pentru sistemului electronic MTender, în valoare de peste 1 milion de euro, sunt suportate de partenerii europeni de dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiții și Delegația Uniunii Europene la Chișinău.