Un profesor din Rusia a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a criticat regimul: „Apeluri publice la terorism”

  • 13 Februarie 19:36
Un profesor din Rusia a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a criticat regimul: „Apeluri publice la terorism”

Justiția rusă l-a condamnat marți în apel la cinci de închisoare cu executare pe profesorul și politologul rus Boris Kagarlițkii, judecat pentru „apeluri publice la terorism”, au informat agențiile de presă ruse.

Potrivit Digi24, condamnat inițial în decembrie la plata unei amenzi de circa 6.160 de euro, Kagarlițkii, profesor la universitatea de cercetare „Școala Superioară de Economie” (HSE) de la Moscova, a primit în urma unui proces în apel la un tribunal militar din regiunea Moscovei o pedeapsă și mai aspră, de cinci ani de închisoare cu executare.

Tribunalul militar de apel a decis „să anuleze decizia tribunalul de primă instanță și să-l condamne pe Kagarlițkii la o pedeapsă cu executare de cinci ani de detenție într-o colonie penitenciară”, a declarat pentru presă avocatul politologului, Serghei Ierohov, citat de agenția de presă oficială TASS.

Boris Kagarlițkii, autor a numeroase articole și studii asupra mișcării politice de stânga din Rusia și din lume, a fost arestat chiar în sala de audieri, potrivit agențiilor de presă ruse.

De la începutul ofensivei trupelor ruse asupra Ucrainei și adoptarea legilor ce interzic orice critică, mai multe media independente ruse au fost obligate să își suspende activitatea sau au părăsit țara, iar numeroși opozanți au luat calea exilului sau au fost plasați în detenție.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:3,09 m/s
Mon
15
Tue
15
Wed
13
Thu
16
Fri
16
Arhivă Radio Chișinău