Un procuror este învinuit de abuz în serviciu la investigarea unei crime

  • 04 Iulie 2016 16:10
Un procuror este învinuit de abuz în serviciu la investigarea unei crime

Un procuror din Procuratura municipiului Chișinău este învinuit de abuz în serviciu la investigarea unei crime deosebit de grave.

Potrivit anchetatorilor, procurorul a abuzat de situația de serviciu în momentul în care  i-au fost repartizate spre executare cererile de comisie rogatorie, formulate de către autoritățile Olandei pe faptul tâlhăriei soldate cu decesul unei persoane, comise inclusiv de un moldovean în orașul Winterswijk. Cauza penală în privința procurorului a fost expediată în instanța de judecată, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Procuratura Generală, procurorul, fiind conducătorul grupului de urmărire penală pentru investigarea cazului, a tăinuit 79 de suporturi electronice cu înregistrările interceptărilor telefonice realizate în procesul măsurilor speciale de investigații. Din conținutul acestor înregistrări  reieșea că procurorul ar fi fost influențat pentru a-i favoriza situația învinuitului prin excluderea unui capăt de acuzare. Conștientizând faptul că în cazul în care interceptările vor deveni cunoscute, atunci ar putea fi recuzat și supus unei anchete disciplinare sau unei investigații penale prin prisma săvârșirii unor acte de corupție, procurorul nu le-a prezentat judecătorului de instrucție.

De asemenea, s-a mai constatat că la încadrarea juridică a faptelor persoanei acuzate de comiterea tâlhăriei, soldate cu omorul cetățeanului olandez, procurorul a mușamalizat concluziile experților și încadrările juridice date de către autoritățile olandeze. Procurorul a exclus din acuzație fapta de omor intenționat comisă de către  acesta și a expediat  dosarul în judecată doar pentru infracțiunea de tâlhărie.

Ulterior, un alt acuzator de stat a retras cauza penală din instanță pentru modificarea acuzării inculpatului în sensul agravării ei, incriminindu-i și savârșirea omorului intenționat. Ca rezultat, inculpatul a fost recunoscut culpabil și condamnat la 20 de ani închisoare.

Cauza penală a fost expediată pentru examinare Judecătoriei sectorului Râșcani, iar dacă va fi recunoscut culpabil de cele incriminate, fostul procuror riscă amendă până la 40 de mii de lei sau închisoare până la șase ani. În ambele cazuri va fi privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la cinci la zece ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
5,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău