Un palat a cărui piatră de temelie a fost pusă de Mihail Gorbaciov, scos la vânzare în Germania
-
13 Septembrie 2019 19:45
Glocken-Palast, palatul a cărui piatră de temelie a fost pusă de fostul președinte rus Mihail Gorbaciov, a fost scos la vânzare pentru un preț de pornire de 4,8 milioane de euro, potrivit mai multor site-uri imobiliare, notează DPA vineri, citat de Agerpres.
Palatul - format dintr-un monument și o clădire amplă - situat la Gifhorn, în landul nordic Saxonia Inferioară, a fost finalizat în urmă cu șase ani după 16 ani de construcție, combinând diverse stiluri rusești de construcție în lemn, iar piatra sa de temelie a fost pusă de fostul președinte rus Mihail Gorbaciov în 1996.
Un agent imobiliar a confirmat scoaterea sa la vânzare, dar a refuzat să dea detalii despre circumstanțele în care are loc aceasta.
Construit pentru a promova schimburile culturale în Europa după căderea Uniunii Sovietice, Glocken-Palast găzduiește în mod regulat evenimente și expoziții care sărbătoresc pacea, libertatea și diversitatea culturală.