Un nou serviciu comunal a fost lansat la Feștelița, Ștefan Vodă

  • 01 Noiembrie 2022 11:44
Un nou serviciu comunal a fost lansat la Feștelița, Ștefan Vodă

Un nou serviciu comunal de colectare a deșeurilor solide a fost lansat ieri în satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă, transmite MOLDPRES.

Crearea serviciului a fost realizată în comun de Primăria Feștelița și locuitorilor satului. „Pentru comunitate acest eveniment este foarte important, pentru că oamenii au așteptat mulți ani să poată beneficia de un serviciu comunal modern, care să-i ajute să gestioneze corect gunoiul din gospodăriile personale și să contribuie la menținerea unui mediu sănătos și curat în localitate”, afirmă primarul de Feștelița, Nicolae Tudoreanu.

În cadrul proiectului de îmbunătățire și organizare a serviciilor comunale, Primăria Feștelița a ales să procure cu suportul proiectului MĂ IMPLIC o autospecială multifuncțională. Aceasta va deservi comunitatea nu doar la evacuarea deșeurilor menajere din localitate, dar și la alte lucrări curente necesare: măturarea și deszăpezirea drumurilor, cosirea spațiilor verzi. Este prima achiziție de echipamente și utilaje de interes public, pe care Primăria o realizează în ultimii 30 de ani, potrivit administrației locale.

Procurarea echipamentelor pentru îmbunătățirea și organizarea serviciului comunal este realizată cu suportul proiectului “MĂ IMPLIC”, din fondurile Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și implementat de SKAT Consulting.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,85
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău