Un nou Proiect finanțat de UE, va fi implementat la Universitatea de Stat din Moldova

  • 20 Ianuarie 2023 15:30
Un nou Proiect finanțat de UE, va fi implementat la Universitatea de Stat din Moldova

Un nou Proiect Jean Monnet, finanțat de Comisia Europeană, va fi implementat la Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul „Euroclub” USM, se arată într-un comunicat USM.

Evenimentul de lansare a avut loc astăzi, 20 ianuarie, în cadrul „Euroclub” al Colegiului „Alexei Mateevici”, de asemenea beneficiar al Proiectului, la care a participat Directorul Institutului de Administrație Publică al USM, Sergiu Palihovici.

Proiectul, finanțat de Comisia Europeană, în volum de 99.243,0 mii euro, prevede elaborarea și predarea a două cursuri universitare noi: Politicile UE și Politica Externă și de Securitate a UE, destinate funcționarilor publici din Republica Moldova. În acest sens urmează a fi elaborate și publicate două suporturi de curs.

În cadrul Proiectului vor fi organizate Seminare pentru funcționarii publici la Institutul de Administrare Publică al USM (octombrie 2024) și la Institutul de perfecționare al funcționarilor publici din regiunea Cernăuți, Ucraina (octombrie 2025).

De asemenea, vor fi organizate trei Conferințe internaționale: „Parteneriatul Estic: spre o comunitate europeană a democrației, prosperității și fortificarea societății civile” (martie 2023); „Mecanisme și modele de adoptare a deciziilor la nivel local” (martie 2024); „Cooperarea instituțiilor statului în asigurarea unității naționale” (martie 2025).

Proiectul va fi implementat, în perioada 2023 -2025, de o echipă, constituită din specialiști, cercetători stagiari, doctoranzi ai USM și experți de la instituțiile și organizațiile partenere: Universitatea Babeș Boyali din Cluj-Napoca, Asociația română de Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea Națională „Yuri Fedcovici” din Cernăuți, Ucraina.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău