Un nou dosar pe numele lui Vlad Filat a fost trimis în judecată, pentru o tranzacție încheiată în 2013
-
16 Ianuarie 2019 17:40
Un nou dosar pe numele fostului premier, Vlad Filat, a fost trimis în judecată. Acesta este învinuit de spălare de bani, prin intermediul unei companii de consultanță din Statele Unite pe care ar fi angajat-o pentru un partid politic, în preajma alegerilor parlamentare din 2014.
Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție, care nu menționează numele lui Vlad Filat, dar notează că învinuitul ar fi achitat firmei americane 12 847 902 lei, pe care fostul premier i-ar fi primit prin trafic de influență și corupere pasivă, pentru care acesta este condamnat și își ispășește pedeapsa în penitenciar.
Potrivit procurorilor, tranzacția a fost încheiată la 01.07.2013, iar transferurile către firma americană de consultanță erau efectuate prin intermediar din mijloace financiare obținute prin infracțiuni de corupție din Banca de Economii.
Procuratura Anticorupție mai informează că învinuitul nu își recunoaște vina, iar pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în proporții deosebit de mari, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Avocatul lui Vlad Filat nu a comentat deocamdată aceste acuzații.