Ctitorul monumentului, fosta deportată Margareta Spânu-Cemortan a subliniat că acesta este prinosul adus de întreaga familie Spânu-Cemârtan întru comemorarea victimelor genocidului comunist, monumentul fiind ridicat din mijloacele obținute în urma returnării averii confiscate de la părinții și bunicii săi de către statul bolșevic. Margareta Cemârtan:

“Timp de 20 de ani am încercat să obțin returnarea averii prinților și buneilor mei, în urma reabilitării victimelor stalinismului. Bunelul meu, Grigore, a fost omorât de către comuniști pentru că atunci când activiștii din sat îi distrugeau icoanele din casă, el s-a indignat. Eu la vârsta de 6 ani, împreună cu fratele de 10, tatăl, bunica Sofia – fiind orfani de mamă - am fost luați în acea zi de 6 iulie 1949. Încărcați împreună cu zeci de mii de concetățeni de-ai noștri în mărfare pentru vite, am fost duși în Siberia pentru 7 ani. Bunica era o femeie extraordinară, înțeleaptă, foarte credincioasă. Datorită ei am supraviețuit și ne-am întors. Căci am îngropat acolo foarte mulți – mai mult bătrâni și copii. Noi am rămas în viață – cu un cartof pe zi trâiam, dar am rezistat și nea-m întors – asta e o minune a lui Dumnzeu. Bunica se ruga să-i dea Dumnezeu trei zile să-și vadă casa și apoi să moară. Și i s-a împlinit această dorință – a primit nu 3 zile, dar trei luni. A venit acasă și s-a oprit la fiica ei, pentru că în casa bunicăi era spitalul sătesc. Ea s-a mărturisit, s-a împărtășit cum i-a fost dorința, apoi s-a dus pe pragul casei sale, de unde era gonită și acolo a murit...

Întotdeauna am purtat în suflet dorința de a face un monument pentru victimele deportărilor, dar și a tuturor celor ce au murit în urma terorii comuniste – aruncați în gropile cu var, închiși ân temnițe, chinuiți în psitalile psihiatrice – și mă bucur că mi-a ajutat Dzeu să-mi realizeze aest vis, în speranța că va fi un îndemn în plus pentru tinerii, generațiile viitoare de a-și aminti și a nu uita ceea ce s-a întâmplat cu străbunii lor. Dacă vom uita, istoria riscă se se repete”, afirmă Margareta Spânu Cemârtan.

Istoria care se uită se repetă, a subliniat scriitorul Nicolae Dabija și a remarcat că noi basarabenii suntem repetenți la acest capitol: “Zeci de mii de bărbați au fost omorâți în lagărul Ivdel, dar nimeni nu a plecat pentru a-i comemora pe basarabenii exterminați acolo și nici un însemn de memorie nu a fost instalat!”.

În total în urma represiunilor comuniste, conform aprecierilor istoricilor, au avut de suferit mai mult de 900 mii de basarabeni.