Un medicament utilizat în tratarea alergiilor, eficace împotriva COVID-19 (studiu)
-
23 Martie 2021 14:32
Un medicament utilizat în tratarea alergiilor s-a dovedit eficace împotriva COVID-19 și a fost folosit pentru tratarea a peste un milion de persoane la nivel global, a precizat marți Sistemul Național de Sănătate (NHS) din Anglia, potrivit DPA.
Dexametazona, folosită în tratamentul alergiilor severe, unor afecțiuni ale pielii, vărsături, boli autoimune sau inflamații, a fost folosită pentru tratarea pacienților spitalizați cu coronavirus începând cu luna iunie anul trecut.
Utilizarea acesteia a demarat în urma unui studiu denumit Recovery, realizat de cercetători de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, care a ajuns la concluzia că dexametazona poate reduce mortalitatea la pacienți spitalizați cu COVID-19, care necesită oxigen și ventilație mecanică, cu 18%, respectiv 36%.
Potrivit unui alt studiu, realizat de Facultatea de medicină Nuffield din cadrul Oxford, medicamentul a fost folosit la tratarea unui număr estimat de 22.000 de pacienți din Marea Britanie și a 958.000 de persoane la nivel global.
''Datorită efortului excepțional al cercetătorilor noștri, personalului NHS și pacienților, e posibil să fi fost salvate circa un milion de vieți la nivel global'', a afirmat directorul executiv NHS, Simon Stevens.
''Cercetări care în mod obișnuit durează ani întregi au produs răspunsuri în timp record - cu rezultate care au avut ecou la nivel global'', a mai spus acesta.
''Așa cum virusul acesta s-a răspândit peste granițe, așa trebuie să se întâmple și cu tratamentele și cu vaccinurile, aceste 'strategii de ieșire' comune ale umanității în timpul pandemiei''.
Sursa: AGERPRES