Un Marș al Familiei, organizat de socialiști, a avut loc la Chișinău

  • 20 Iunie 12:53
Un Marș al Familiei, organizat de socialiști, a avut loc la Chișinău
Sursa foto: Facebook/PSRM

Un Marș al Familiei, organizat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a avut loc sâmbătă în centrul Chișinăului. Participanții la marș au purtat drapele și pancarte cu mesaje de susținere a familiei. Ei au scandat „Moldova pentru o familie tradițională!” și „Mama, tata, eu – o familie tradițională!”.

Potrivit organizatorilor marșului, acțiunea are drept scop promovarea și protejarea instituției familiei tradiționale, a credinței ortodoxe și a identității culturale, transmite IPN.

Marșul s-a încheiat cu un miting în scuarul Catedralei Mitropolitane, la care au luat cuvântul reprezentanți ai Partidului Socialiștilor, deputați, aleși locali.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că familia și credința reprezintă valori fundamentale pentru societate și a îndemnat la păstrarea acestora. „Patria noastră, Moldova, fără familie și fără credință, nu are nicio șansă!”, a spus liderul socialiștilor.

Evenimentul organizat de PSRM a avut loc cu o zi înainte de marșul reprezentanților LGBT care se va desfășura duminică la Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
27,74
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:2,86 m/s
Wed
19
Thu
19
Fri
20
Sat
20
Sun
22
Arhivă Radio Chișinău