Potrivit sursei citate, doi magistrați care activează în instanțele din municipiul Bălți au scris cereri de demisie, iar ulterior s-a răzgândit și au decis să rămână în sistem. Este vorba despre Alexandru Gheorghieș, președintele Curții de Apel Bălți și Ion Popescu, magistrat la Judecătoria Bălți. În ultima ședință, Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat retragerea cererilor de demisie.
Alexandru Gheorghieș a fost desemnat președinte al Curții de Apel Bălți în anul 2012, iar în prezent exercită cel de-al doilea mandat în această funcție. Totodată, în noiembrie 2017, magistratul a fost ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii, funcție la care a renunțat un an mai târziu.
Până a ajunge magistrat, Alexandru Gheorghieș a activat în calitate de consultat juridic, inspector vamal, ajutor al procurorului și primar. Cariera de judecator și-a început-o în anul 2002, la Judecătoria Glodeni, unde a activat până la transferarea la Curtea de Apel Bălți, în anul 2012.
Ion Popescu și-a început activitatea în funcția de magistrat în anul 1994, la Judecătoria Sîngerei, unde a activat timp de zece ani, până când a decis să plece din sistem. Câțiva ani mai târziu, în anul 2011, Ion Popescu a fost numit, din nou, în funcția de magistrat la aceeași instanță. În același an, judecătorul a fost numit președinte al Judecătoriei Sîngerei. După reorganizarea instanșelor judecătorești din anul 2016, Ion Popescu activează la Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei.