Un instrument de prognoză realizat de NASA poate indica ce orașe vor fi inundate ca urmare a topirii ghețarilor
-
16 Noiembrie 2017 11:53
Un instrument de prognoză dezvăluie care orașe vor fi afectate pe măsură ce diferite porțiuni ale suprafețelor înghețate se topesc, conform cercetătorilor.
Instrumentul analizează mișcarea de rotație a Pământului și efectele gravitației pentru a prezice modul în care apa va fi ''redistribuită'' la nivel global, scrie Agerpres.
''Acesta oferă, pentru fiecare oraș, o imagine ce indică care ghețar, pătură de gheață (și) calotă glaciară au o importanță deosebită'', au declarat oamenii de știință.
Instrumentul a fost realizat de cercetători de la laboratorul NASA Jet Propulsion Laboratory din California.
Descoperirea a fost publicată în jurnalul ''Science Advances''.
'Pe măsură ce orașele și țările încearcă să construiască planuri pentru atenuarea inundațiilor, ele trebuie să privească circa 100 de ani în viitor și doresc să evalueze riscurile într-un mod similar cu cel al companiilor de asigurare', a notat cercetător-șef dr. Erik Ivins.
Iar acest nou instrument le oferă o cale prin care pot afla care suprafață înghețată reprezintă cel mai mare pericol.
Potrivit BBC, instrumentul sugerează că în Londra nivelul apei ar putea fi afectat în mod semnificativ de schimbările survenite în zona de nord-vest a calotei glaciare a Groenlandei. Pentru New York, cea mai mare îngrijorare o reprezintă porțiunile nordice și estice a întinderii de gheață.
Un alt om de știință, dr. Eric Larour, a declarat că trei procese importante au influențat ''amprenta nivelului mării'', modelul de schimbare a nivelului apei la nivel mondial. Primul dintre acestea este gravitația. ''Aceste (întinderi de gheață) sunt mase uriașe care exercită o atracție asupra oceanului'', a explicat Larour. ''Când gheața scade, acea atracție se diminuează, iar marea se va îndepărta de acea masă'', a adăugat el.
În mod similar acestei ''influențe de împingere și atracție'' a gheții, pământul de sub o pătură de gheață care se topește, ce fusese anterior comprimat de greutatea gheții, se extinde vertical.
Cel din urmă factor implică rotația planetei noastre. ''Pe măsură ce (Pământul) se rotește, acesta se clatină, iar odată cu schimbarea maselor de la suprafața sa, această mișcare suferă modificări. ''Și acest lucru, la rândul său, redistribuie apa pe Pământ'', a adăugat expertul.
Analizând fiecare dintre acești factori, oamenii de știință au reușit să realizeze acest instrument de prognoză specific unui oraș.
''Putem calcula sensibilitatea exactă - pentru un anumit oraș - a unui nivel al mării raportat la fiecare masă de gheață din lume'', a declarat dr. Larour pentru BBC News.