Un grup de lucru va examina calitatea pregătirii viitorilor șoferi

  • 04 Ianuarie 2020 08:44
Un grup de lucru va examina calitatea pregătirii viitorilor șoferi

Premierul Ion Chicu a dispus crearea unui grup de lucru pentru examinarea calității pregătirii viitorilor șoferi. Grupul de lucru trebuie să vină în două săptămâni cu propuneri de îmbunătățire a sistemului de programare a candidaților pentru susținerea probei practice, să examineze posibilitatea aplicării unei noi modalități de acreditare a școlilor auto și a unui alt mod de evaluare a performanței centrelor de examinare, transmite IPN.

În cadrul unei ședințe de examinare a problemelor semnalate de cetățeni în procesul de susținere a probelor pentru obținerea permisului de conducere auto, Ion Chicu a declarat că dificultățile sunt în mare parte de ordin sistemic. Actualul sistem de programare la examen arată că cineva face programări artificiale pentru a lungi rândul de așteptare. Ion Chicu a cerut să fie luate măsuri urgente pentru a remedia situația privind reducerea rândului de așteptare, fără a afecta calitatea procesului de examinare, pentru că de aceasta depinde securitatea în trafic.

„Cetățenii sunt absolut nesatisfăcuți de modul cum o instituție a statului organizează acest proces și eu înclin să cred că există în sistem o strategie bine pusă la punct de estorcare a banilor. Trebuie să asigurăm servicii așa cum le doresc cetățenii”, a spus Ion Chicu.

Gheorghe Crețu, șeful Departamentului înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto din cadrul Agenției Servicii Publice, a spus că problema nu este doar a pregătirii efectivului care examinează, dar este și în calificarea candidaților care vin la examene. În prezent doar 43 de școli auto sunt certificate ca fiind conforme standardelor, iar restul aproape 140 activează în baza licențelor obținute cu mulți ani în urmă.

Iulian Postică, secretar de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii, a declarat că rândul mare de așteptate pentru a susține examenele a crescut după 2012, când a fost redus numărul centrelor de examinare, de la aproape 30 la 11. Tot atunci au fost înăsprite și cerințele de examinare a viitorilor șoferi. Potrivit secretarului, programul de instruire a viitorilor șoferi este axat mai mult pe teorie. Sunt 140 de ore de pregătire teoretică și doar 40 – de pregătire practică. Totodată, nu există un mecanism alternativ de acumulare a experienței practice, pe când în lume este implementată conducerea asistată.

În prezent, 44 din 54 de unități de transport din dotarea centrelor de examinare sunt dotare cu sisteme video. Majoritatea sunt procurate după 2014. În 2019, peste 122 de mii de persoane au avut tentative de a susține examenul pentru a obține permisul de conducere auto, însă doar 39 de mii de persoane s-au ales cu permis. La proba teoretică rata de promovare a examenelor este de până la 80%.


Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
7,18
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău