Un funcționar public în Consiliul Municipal Bălți și alte 3 persoane au fost reținute, după o altercație într-un local din oraș

  • 28 Iunie 2024 12:43
Un funcționar public în Consiliul Municipal Bălți și alte 3 persoane au fost reținute, după o altercație într-un local din oraș

La data de 26 iunie curent, pe o stradă din adiacentul unui local din Bălți, iar ulterior pe teritoriul localului, au avut loc mai multe altercații dintre două grupuri, fiind implicată și o persoană cu funcție publică în Consiliul municipal Bălți.

După ce unul dintre bărbați a fost agresat fizic în stradă, ulterior doi amici ai acestuia, au revenit, în aceeași seară, în localul respectiv pentru a-și regla conturile, urmând o altă altercație între cei doi și alți 4 bărbați care au participat și la conflictul din stradă.

La toate aceste acțiuni de huliganism au asistat vizitatorii localului, dar și localnicii care treceau pe alături.

Membrii ambelor grupuri au fost reținuți, la moment în custodia poliției aflându-se patru persoane, iar altele două urmând să fie reținute zilele viitoare, imediat la revenirea acestora de peste hotare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
17,74
Câțiva nori
Umiditate:61 %
Vint:6,69 m/s
Tue
11
Wed
9
Thu
11
Fri
10
Sat
11
Arhivă Radio Chișinău