Un fost vicepremier și fostul șef al Pazei de Stat au pierdut procesul contra Băncii Naționale (Mold-street)

  • 07 Iunie 2019 16:00
Un fost vicepremier și fostul șef al Pazei de Stat au pierdut procesul contra Băncii Naționale (Mold-street)

Curtea Supremă de Justiție a respins cererile fostului vicepremier comunist Valerian Cristea și a generalului Igor Bodorin, fost șef al Serviciului Paza de Stat, de anularea deciziei Băncii Naționale a Moldovei de sancționare cu amendă,

Cei doi, împreună cu alți membri ai conducerii Unibank, au fost amendați,  în iulie 2017 de BNM, cu amendă în mărime de 165.364 lei, ceea ce constituie 10 salarii medii pe activități financiare, scrie mold-street.com.

Sancționarea a fost dispusă pentru încălcarea, în perioada exercitării funcției de administrator, a prevederilor Legii instituțiilor financiare și ale actelor normative ale Băncii Naționale.

De notat că potrivit raportului Kroll, Unibank a făcut parte din Holdingul Shor și a fost implicată într-o serie de tranzacții dubioase ce au dus la dispariția a circa unui miliard de dolari din sistemul bancar.

Generalul Igor Bodorin, care după ce și-a dat demisia de la conducerea Serviciului Paza de Stat, a condus în anii 2013-2014, serviciile de pază de la cele trei bănci din grupul Shor, concentrate în cadrul companiei Klassica Force SRL. În plus a fost și membru al Consiliului Unibank în 2014, când din trei bănci a dispărut circa un miliard de dolari.

Cât despre fostul vicepremier Valerian Cristea, acesta a fost în anii 2013-2014 președintele Consiliului Unibank, iar acum este viceprimar de Orhei și a candidat la parlamentarele din februarie 2019 pe listele Partidului Șor.

sursa: moldstreet

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:67 %
Vint:4,12 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău