Un fost agent de securitate al ambasadei britanice de la Berlin, încarcerat pentru 13 ani, pentru spionaj în favoarea Moscovei

  • 17 Februarie 2023 16:25
Un fost agent de securitate al ambasadei britanice de la Berlin, încarcerat pentru 13 ani, pentru spionaj în favoarea Moscovei

Un fost agent de securitate al ambasadei britanice de la Berlin a fost condamnat vineri la 13 ani și două luni de închisoare de un tribunal din Londra pentru spionaj în favoarea Moscovei, informează Reuters, AFP și DPA. El a fost prins în flagrant în august 2021 cu ajutorul a doi falși agenți ruși, în timp ce transmitea documente sensibile ambasadei ruse din Berlin, transmite Agerpres.

David Ballantyne Smith, în vârstă de 58 de ani, a colectat informații confidențiale timp de peste trei ani, inclusiv comunicări "secrete" ale miniștrilor cu premierul de atunci Boris Johnson și alte documente sensibile.

Judecătorul Mark Wall a declarat că acuzațiile pentru care Smith a fost condamnat au implicat fapte comise între 2020 și 2021, dar că "activitățile sale subversive au început cu doi ani mai devreme".

Smith a pledat vinovat în noiembrie la opt infracțiuni în temeiul Legii privind secretele oficiale, inclusiv la o acuzație legată de transmiterea de informații generalului-maior Serghei Ciuhrov, atașatul militar rus la Berlin, în noiembrie 2020. Alte șapte capete de acuzare implică strângerea de informații care ar putea fi utile Rusiei.

La începutul acestei săptămâni, Smith a declarat în fața instanței că îi este rușine de ceea ce a făcut și a spus că a filmat documentele după ce a băut ''șapte halbe de bere''.

În timpul procesului, el și-a justificat acțiunile prin faptul că a vrut să "dea o mică palmă ambasadei", deoarece considera că aceasta nu îl trata bine, însă judecătorul Mark Wall i-a respins argumentele.

''Am ajuns la concluzia că principala motivație a acuzatului pentru a acționa așa cum a făcut-o a fost că simțea antipatie față de Regatul Unit și că a vrut să submineze interesele acestei țări furnizând informații unui stat care, atunci ca și acum, este considerat neprietenos'', a declarat el joi.

Smith, căsătorit cu o ucraineancă care s-a întors în țara ei în 2018, fusese depistat de autoritățile britanice și germane după ce a trimis în 2020 o scrisoare conținând datele de contact ale unor membri ai personalului ambasadei britanice către un membru al personalului militar al ambasadei ruse din Berlin.

De asemenea, el a realizat mai multe înregistrări video cu locuri sensibile din clădirea ambasadei, iar 800 de euro în numerar au fost găsiți la domiciliul său fără ca el să poată explica în mod credibil originea acestora, a subliniat procuratura.

Procurorii au mai precizat că Smith ''a făcut comentarii anti-occidentale și anti-NATO în discuții cu alți angajați și și-a declarat sprijinul'' pentru președintele rus Vladimir Putin.

Anchetatorii găsiseră în apartamentul său amintiri rusești, inclusiv un câine Rottweiler împăiat în mărime naturală, purtând o pălărie militară rusă. O caricatură a lui Vladimir Putin ținând în mână capul fostului cancelar german Angela Merkel a fost, de asemenea, găsită în dulapul său de la locul de muncă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:8,23 m/s
Sun
8
Mon
7
Tue
6
Wed
6
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău