Un film de Dumitru Grosei a fost selectat la un Festival Internațional din Germania
-
20 Septembrie 2021 09:36
Filmul documentar ”Călărași – un ținut la poarta raiului”, realizat de regizorul Dumitru Grosei, a fost selectat pentru a participa la cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar Aur 2021, care va avea loc la începutul lunii octombrie la Frankfurt, Germania, informează MOLDPRES.
Tematica festivalului din acest an este „Rădăcinile Culturii: Natura ne spune”, concentrându-ne pe habitat și alte zone ale existenței umane, inclusiv animale, plante, istoria omenirii, mediul natural și alt conținut, potrivit sursei citate.
Solicitat de MOLDPRES, Dumitru Grosei a menționat că filmul a fost realizat în anul 2018 de „Symbimol Media” (Moldova), în coproducție cu Asociația Cineaștilor Independenți din Moldova „Alternative Cinema” și Hi-Fi Production (România), cu sprijinul Consiliului Raional Călărași.
Potrivit regizorului, Călărașul este un ținut deosebit. ”Chiar dacă întreaga Moldovă este o așezare pitorească și foarte frumoasă, Călărașul se deosebește prin faptul că se află în centrul pădurilor, a Codrilor. Această așezare bogată are și prioritățile sale specifice: de istorie, cultură, spiritualitate, etnografie, agricultură, meșteșuguri și îndeletniciri, dar și de folosire a Codrilor ca mijloc de apărare. Datorită Codrilor, ținutul Călărașilor a putut să reziste de-a lungul timpului tuturor năvălirilor barbare. Călărașul este așezat în regiunea unei cruci mari basarabene, formată din patru sfinte mănăstiri: Hârjauca, Frumoasa, Hârbovăț și Răciula. Dacă luăm harta Basarabiei, vedem această mare cruce a acestor patru așezări”, a specificat autorul filmului.
Filmul „Călărași – un ținut la poarta raiului” a fost distins cu mai multe premii: „Cel mai bun film documentar” la tema „Istorie și conservare patrimoniu”, Amorgos Tourism Film Festival din Grecia (2018); „Cel mai bun film” la secțiunea „Etnoecologie, natură și oameni indigeni” în cadrul Festivalului Internațional de Film Ecologic „To Save and Preserve” (2018, Rusia); Marele Premiu „Cel mai bun film etnografic” în cadrul Festivalului Internațional de Film Etnografic din Zlatna, România (2018); „Cel mai bun documentar” la Constanța International Film Festival, România (2018) etc.
Regizorul Dumitru Grosei s-a născut în 1969, în satul Marinici, raionul Nisporeni. Între anii 1992-1994 a studiat la Facultatea de Drept a Universității din Iași, iar în 1999 a absolvit Facultatea de Regie Film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. În 1995, a fost regizor secund al regizorului francez Bertrand Tavernier la filmul ”Capitaine Conan”. În prezent, Dumitru Grosei locuiește în Chișinău și este președinte și fondator al Asociației Cineaștilor Independenți din Moldova „Alternative Cinema”. Între anii 2016 și 2017 a deținut funcția de director al Arhivei Naționale de Film a Republicii Moldova.