Un diplomat din Republica Moldova, prezent la prânzul de la Casa Albă găzduit de soția lui Donald Trump
-
09 Martie 2017 16:18

Însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii și Mexic, Tatiana Solomon, a participat pe 8 martie la prânzul de la Casa Albă, din State Dining Room, găzduit de Prima Doamnă, Melanie Trump, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Evenimentul a reunit 50 de femei, reprezentante ale Administrației Trump, Congresului SUA și ale corpului diplomatic acreditat din capitala federală.
În cadrul evenimentului, Tatiana Solomon a efectuat un schimb succint de opinii cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, și a prezentat subiectele de interes comun de pe agenda bilaterală cu Statele Unite ale Americii, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei Republicii Moldova în SUA. Totodată, diplomatul de la Chișinău a avut ocazia să discute și cu Melanie Trump, despre importanța promovării unor programe de colaborare pe egalitatea de gen, scrie infoprut.ro.
La eveniment a fost prezent pentru o scurtă durată și președintele SUA Donald Trump.