Un deputat le cere colegilor liberali să renunțe la drapelul României în legislativ

  • 15 Decembrie 2017 12:31
Un deputat le cere colegilor liberali să renunțe la drapelul României în legislativ

Faptul că deputații liberali au pe mesele din sala plenului Parlamentului drapelul României îi nemulțumește pe unii colegi. În ședința din 15 decembrie, deputatul democrat Corneliu Dudnic a cerut să se facă precizări în Regulamentul Parlamentului dacă este sau nu permisă folosirea însemnelor oficiale ale altor state în cadrul organului legislativ, transmite IPN.

Deputatul PDM a spus că recunoaște faptul că România este un partener al Republicii Moldova, însă le-a cerut liberalilor să scoată drapelul altui stat și i-a întrebat retoric cum ar fi dacă în plenul legislativului ar fi, de asemenea, drapele ale Rusiei și Turciei.

În replică, președintele Parlamentului Andrian Candu a spus că solicitarea deputatului democrat nu a fost corectă din punct de vedere procedural și ar fi trebui să vină cu o asemenea solicitare mai întâi la președintele Parlamentului.

Subiectul drapelelor a fost abordat și la ședința trecută. Liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, l-a întrebat pe Mihai Ghimpu pentru cine lucrează, sugerând că de patru ani acesta nu ar mai primi finanțare din România, dar continuă să stea cu drapelul statului român pe masă. În replică, Mihai Ghimpu a declarat că îl păstrează cu mândrie, tricolorul fiind și drapelului Republicii Moldovei, doar că pe ultimul este și stema.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:65 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău