Un cutremur de 5,1 grade pe scara Richter s-a înregistrat în regiunea Molise din centrul Italiei

  • 17 August 2018 17:52
Un cutremur de 5,1 grade pe scara Richter s-a înregistrat în regiunea Molise din centrul Italiei

Un cutremur de 5,1 grade pe scara Richter s-a înregistrat, joi seara, la ora locală 20:19, în regiunea Molise din centrul Italiei, cu epicentrul la Montecilfone, în provincia Campobasso, la o adâncime de 9 kilometri. Oamenii au ieșit pe străzi. Seismul a fost resimțit și în Campania, Abruzzo, Lazio și Puglia.

Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV) din Italia a înregistrat zece replici mai ușoare în zonă.

Casele din satul Palata (Campobasso) au suferit daune ușoare la locuințe, iar potrivit unei prime verificări sunt crăpături în ziduri.

Și președintele regiunii Molise, Donato Toma, vorbește despre daune ușoare și niciun rănit. Oamenii au ieșit speriați în stradă.

Seismul de 5,1 grade pe Richter este a doua replică serioasă din ultimele 48 de ore: cu puțin înainte de miezul nopții, o replică de 4,7 grade a fost resimțită între localitățile Palata și Montecilfone.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Fum
Umiditate:80 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău