Ministrul Finanțelor: Fără o colectare mai bună a taxelor, nu pot fi majorate salariile

  • 22 Iunie 20:16
Ministrul Finanțelor: Fără o colectare mai bună a taxelor, nu pot fi majorate salariile

Statul nu poate crește salariile și cheltuielile publice pe termen lung, dacă nu adună mai mulți bani la buget și dacă se bazează prea mult pe împrumuturi. Declarațiile au fost făcute de ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, la ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, transmite IPN.

Ministrul a explicat că problema apare din cauza dezechilibrului dintre cheltuielile și veniturile statului provenite din taxe și impozite. Potrivit lui, în ultimii ani, cheltuielile au crescut mai repede decât economia, mai ales din cauza ajutoarelor sociale și a altor plăți publice, iar acest lucru a pus presiune pe buget.

„Pe datorie, salarii nu putem să creștem. Asta înseamnă să transferăm povara pe umerii copiilor noștri. Nu putem continua să majorăm salariile fără să avem acoperire financiară”, a declarat Gavriliță.

Oficialul a subliniat că o economie sănătoasă depinde de un sistem de colectare a taxelor care funcționează bine. Banii strânși la buget sunt cei care permit statului să finanțeze drumuri, școli, spitale și alte servicii publice. El a menționat însă că în Republica Moldova colectarea impozitelor nu este îndeajuns de eficientă, iar statul pierde bani acolo unde ar exista capacitate de plată.

„Problema nu este la cei cu venituri mici, unde consumul este limitat, ci în zonele unde există resurse, dar colectarea nu este pe măsura acestora”, a spus ministrul.

În acest context, ministerul Finanțelor a propus spre consultare politica fiscală pentru anul 2027. Documentul prevede mai multe schimbări importante, inclusiv uniformizarea TVA-ului la 20%, o contribuție de asigurări sociale de 21% pentru majoritatea angajaților, impozit de 15% pe profitul distribuit și modificarea impozitelor pe bunuri imobile și terenuri, care ar urma să fie stabilite între 0,1% și 1%.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
15,52
Câțiva nori
Umiditate:82 %
Vint:2,11 m/s
Wed
24
Thu
25
Fri
24
Sat
24
Sun
25
Arhivă Radio Chișinău