Un centru în care copii străzii pot primi asistență psihologică și materială activează în sectorul Râșcani din Chișinău
-
23 Iulie 2019 18:01
Un centru în care copii străzii pot primi asistență psihologică și materială activează în sectorul Râșcani din Chișinău. Aici, copii pot face o baie, își pot schimba hainele, pot găti ceva de mâncare și chiar să facă sport. Specialiștii cred că astfel, câștigând încrederea acestor copii, îi pot convinge să se întoarcă acasă.
Potrivit specialiștilor de la Direcția Municipală Pentru Protecția Drepturilor Copilului, în capitală sunt înregistrați câteva zeci de copii vagabonzi, mulți dintre ei orfani, care practică cerșitul, sau adoptă un comportament deviant, nereușind să se integreze în societate, deși de multe ori li se oferă locuri la diferite instituții și centre de plasament. Pentru aceștia a fost creat un Centru de asistență stradală, care activează în sectorul Râșcani al capitalei. Copiii, la început suspicioși, acum vin cu plăcere să facă o baie, să practice sport, sau chiar să-și prepare împreună cu specialiștii anumite bucate. Zilnic Centrul poate găzdui până la 15 beneficiari care odată ajunși aici demonstrează responsabilitate atunci când e vorba să respecte regulile, susține șeful serviciului de asistență stradală, Marin Strechi.
Ne jucăm în jocurile pe care le avem în sala polivalentă, pentru că atunci când stăm la masă, situația e mai încordată, iar noi ne străduim să stabilim un contact prietenesc. Tindem să la creăm condiții asemănătoare cu cele dintr-un cămin familial. Deoarece dintre acești copii mulți sunt abandonați, orfani. Preparăm împreună mâncare, pentru că au și ei uneori dorință de un borș, zeamă… vesela ei o spală după ei, adică ne străduim să le cultivăm niște deprinderi de viață…
Proiectul Serviciului de asistență stradală este format din mai multe componente, dintre care patrularea în stradă de către specialiștii Direcției și stabilirea contactului cu potențialii beneficiari; oferirea serviciilor în cadrul Centrului, în cadrul căruia psihopedagogii se străduie să le câștige încrederea, orientându-i spre un stil de viață normal, spune șefa direcției pentru protecția copilului, Lucia Caciuc.
Am reușit pe doi din acești copii să-i întoarcem acasă și asta ne bucură. Ne-a fost foarte greu să-i reîntoarcem la normalitate. Este puțin poate pentru cei care nu lucrează cu acești copii. Astăzi ei și arată altfel…
Lucia Caciuc își dorește pe viitor ca acest proiect să continue prin crearea unui Centru de plasament cu sejur, unde copii ar putea să se afle pentru o perioadă mai îndelungată de timp. Timp suficient pentru a-i separa de influențele nefaste ale maturilor, care de multe îi instigă să adopte un comportament deviant.
Recent Specialiștii în domeniul asistenței stradale au beneficiat de cursuri de formare în domeniu, oferite de specialiștii din România și Marea Britanie, în cadrul cărora au însușit mai multe modalități de a comunica cu ei prin intermediul jocului. Aceste cursuri vor continua și la sfârșitul lunii curente.