Un bărbat diagnosticat cu tumoare cerebrală a fost transportat la Iași cu ajutorul echipei medicale SMURD

  • 25 August 2022 13:45
Un bărbat diagnosticat cu tumoare cerebrală a fost transportat la Iași cu ajutorul echipei medicale SMURD

Astăzi 25 august, un echipaj aero – medical SMURD a efectuat o intervenție aeriană pentru transportarea unui bărbat în vârstă de 70 de ani, cetățean al României, din municipiul Chișinău spre Iași.

Potrivit datelor IGSU, acesta a fost internat la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, unde a fost diagnosticat cu tumoare cerebrală. După ce a suferit două intervenții chirurgicale, pacientul avea nevoie de îngrijiri specializate, care urmează să fie acordate la spitalul din Iași.
 
Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde bărbatul a fost preluat de o echipă de medici și paramedici SMURD. Pe parcursul zborului pacientul a fost monitorizat permanent de medici, iar în continuare urmează să primească îngrijirile de rigoare.
 
Conform IGSU, de la începutul anului 2022 aceasta este a șaptea intervenție aero-medicală realizată pe teritoriul Republicii Moldova, pentru oamenii aflați în dificultate de sănătate.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-1,71
Câțiva nori
Umiditate:57 %
Vint:3,09 m/s
Mon
-2
Tue
-2
Wed
-1
Thu
-1
Fri
-2
Arhivă Radio Chișinău