Un bărbat a murit fiind rănit după ce și-a luat familia ostatică
-
10 Septembrie 2018 17:17
Un bărbat din capitală, suspectat de huliganism și furt de documente, și-a luat întreaga familie ostatică, printre care doi copii. Pentru că a opus rezistență, oamenii legii au deschis focul, rănindu-l, iar mai târziu bărbatul s-a stins la spital.
Informațiile au fost prezentate de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pânzari, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.
Șeful IGP a declarat că în urma intentării a două cauze penale, pentru huliganism și pentru furt de documente, oamenii legii urmau să efectueze o percheziție în apartamentul suspectului, din sectorul Botanica al capitalei. Când polițiștii au ajuns la fața locului, bănuitul, care este originar din Telenești, a încuiat ușa, refuzând să deschidă. De la balcon, acesta a spus că a luat ostatici membrii familiei sale – doi copii, soția și soacra. Bărbatul devenea agresiv și amenința că își va omorî întreaga familie.
Alexandru Pânzari a menționat că, având în vedere gravitatea cazului, s-a decis intrarea în forță în apartament, la fața locului fiind solicitate două grupe cu asalt ale Brigăzii speciale „Fulger”. Suspectul s-a opus cu vehemență având la el un cuțit și o sabie, cu care a atacat polițiștii, unul dintre ei suferind o plagă. Ca urmare oamenii legii au aplicat arma de foc, bănuitul fiind rănit. Acesta a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă, unde a și decedat. Nici copiii, nici cele două femei nu au avut de suferit, fiindu-le acordată asistență psihologică.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul a fost judecat anterior de șapte ori, inclusiv pentru furt, jaf, huliganism, dar și alte infracțiuni grave și deosebit de grave. Mai mult, bărbatul era foarte violent, iar acum câțiva ani, aflându-se în penitenciar, și-a automutilat o mână în semn de protest.