Un an de război în Gaza. De ce crime de război sunt acuzate Israelul și Hamas

  • 07 Octombrie 08:55
Un an de război în Gaza. De ce crime de război sunt acuzate Israelul și Hamas

Războiul dintre Israel și Hamas în Gaza, care împlinește un an, astăzi, 7 octombrie, a declanșat mai multe cazuri juridice în instanțele internaționale de la Haga, care implică cereri de mandate de arestare, precum și acuzații - și negări - de crime de război, crime împotriva umanității și genocid, relatează Reuters, care prezintă detalii despre aceste cazuri, potrivit News.ro.

CE CAZURI EXISTĂ ÎN JUSTIȚIE ÎN URMA RĂZBOIULUI DIN GAZA?

Israelul se confruntă  în instanțele internaționale de la Haga cu două proceduri judiciare legate de atacurile din 7 octombrie ale Hamas și de războiul care a urmat în Fâșia Gaza.

Curtea Penală Internațională (CPI) analizează o solicitare de urmărire penală pentru mandate de arestare împotriva prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, a ministrului apărării Yoav Gallant și a doi lideri Hamas, pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității.

De asemenea, Israelul se confruntă la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) cu acuzații de presupusă responsabilitate a statului pentru încălcări în războiul din Gaza ale Convenției din 1948 privind genocidul.

CARE ESTE DIFERENȚA DINTRE CPI ȘI CIJ?

CPI este o instanță internațională bazată pe un tratat care urmărește persoanele acuzate de crime de război, crime împotriva umanității, genocid și crime de agresiune. Deși Israelul nu este membru al CPI și nu îi recunoaște jurisdicția, instanța a admis teritoriile palestiniene în 2015 și a deschis o anchetă privind presupuse crime în teritoriile palestiniene ocupate în 2021. Aceasta poate urmări în justiție infracțiuni comise de cetățeni ai celor 124 de state membre ale sale sau pe teritoriul statelor membre de către alți actori.

Curtea Internațională de Justiție, cunoscută și sub numele de Curtea Mondială, este instanța supremă a Organizației Națiunilor Unite pentru litigiile dintre state și presupusele încălcări ale tratatelor ONU. În luna decembrie a anului trecut, Africa de Sud a depus o plângere împotriva Israelului, invocând încălcări ale Convenției din 1948 privind genocidul în războiul din Gaza.

ÎN CE STADIU SE AFLĂ CAZUL DE CRIME DE RĂZBOI ÎMPOTRIVA LUI NETANYAHU?

În luna mai, procurorii au cerut mandate de arestare pentru Netanyahu și Gallant, afirmând că există motive rezonabile că cei doi au comis crime de război și crime împotriva umanității prin privarea sistematică a civililor din Gaza de „obiecte indispensabile supraviețuirii umane”, inclusiv alimente, apă, medicamente și energie.

Nu există un termen limită stabilit pentru ca judecătorii să se pronunțe asupra mandatelor. Judecătorii de cameră preliminară au adesea nevoie de luni de zile pentru a lua o decizie cu privire la astfel de cereri.

Zeci de țări au depus memorii în acest caz foarte mediatizat.

Israelul a contestat cererea pe 20 septembrie.

Orice proces potențial la CPI privind conflictul dintre Israel și Hamas va avea loc probabil peste mulți ani.

CE ACUZAȚII EXISTĂ ÎMPOTRIVA HAMAS?

În mai, procurorul-șef al CPI, Karim Khan, a cerut, de asemenea, mandate de arestare pentru liderii Hamas Yahya Sinwar, Mohammed Deif și Ismail Haniyeh pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, inclusiv crimă, viol și luarea de ostatici în timpul atacurilor din 7 octombrie asupra Israelului.

În septembrie, CPI a anunțat că a clasat cazul împotriva lui Haniyeh în urma decesului acestuia, în iulie. De asemenea, procurorul a declarat că investighează decesul raportat al lui Deif și că va retrage cazul împotriva acestuia dacă se confirmă.

CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ CPI EMITE MANDATELE?

Toate statele membre ale CPI sunt obligate să aresteze și să predea orice persoană care face obiectul unui mandat de arestare al CPI dacă aceasta pune piciorul pe teritoriul lor.

Curtea nu dispune de forțe de poliție, astfel încât arestările suspecților trebuie efectuate de către membri.

În trecut, statele CPI care au refuzat să pună în aplicare mandatele nu au primit decât o mustrare diplomatică.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CAZUL DE GENOCID ÎMPOTRIVA ISRAELULUI?

În decembrie anul trecut, Africa de Sud a depus o plângere împotriva Israelului la CIJ pentru presupusa încălcare a Convenției privind genocidul. Africa de Sud a solicitat de mai multe ori măsuri de urgență imediate în timp ce părțile așteaptă audierile pe fond, care pot dura ani de zile.

În ianuarie, judecătorii au constatat că este plauzibil ca Israelul să fi încălcat unele drepturi ale palestinienilor din Gaza în temeiul tratatului privind genocidul și au ordonat Israelului să se asigure că trupele sale nu comit acte de genocid.

Curtea a ordonat Israelului să asigure aprovizionarea cu alimente de bază a palestinienilor din Gaza și să oprească imediat ofensiva militară din Rafah.

Africa de Sud trebuie să își prezinte cazul complet până la sfârșitul lunii octombrie, în timp ce Israelul are termen până în luna iulie a anului viitor pentru a răspunde.

În cazul în care țările nu respectă ordinele CIJ, instanța poate dispune reparații, inclusiv compensații financiare.
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:0,51 m/s
Thu
9
Fri
8
Sat
7
Sun
7
Mon
6
Arhivă Radio Chișinău