Un an de proteste antiprezidențiale în Siria
-
17 Iulie 2013 12:22
Joi, 15 martie, se împlinește un an de la debutul protestelor antiprezidențiale în Siria.
Rebeliunea, pornită în contextul „primăverii arabe”, este nu doar cel mai lung dintre conflictele care au schimbat fața politică a lumii arabe de la începutul anului trecut, dar și cel mai sângeros, numărul victimelor, potrivit statisticilor ONU, ajungând până astăzi la 8500.
Totul a început de la o chemare pe rețelele de socializare la un protest intitulat „Ziua Demnității”, pe data de 15 martie 2011, urmat de înăbușirea sângeroasă, peste 100 de morți într-o singură săptămână, a manifestațiilor din toată țara de către trupele regimului președintelui Bașar al-Assad. Acesta a afirmat, de altfel, la începutul Primăverii Arabe, că în Siria nu se va produce o schimbare de regim și s-a ținut de cuvânt până acum, chiar dacă prețul rămânerii sale la putere este unul dramatic pentru poporul sirian. Cu mii de oameni uciși, cu economia decimată și moneda națională înjumătățită ca valoare, Siria a fost în ultimul an scena unui război civil devastator. Pentru a-și conserva puterea, președintele al-Assad a deplasat tancuri, a trimis trupe de elită, artilerie și elicoptere împotriva opozanților care îi cer demisia.
Nici sancțiunile occidentale, nici insistențele Ligii Arabe, care s-a implicat în dezamorsarea conflictului, nu l-au convins pe Bașar al-Assad, reprezentant al unei dinastii politice care conduce țara de patru decenii, să demisioneze. Impotența cancelariilor occidentale, care asistă neputincios la măcelărirea populației civile, excluzând intervenția militară în zonă, este dublată de cinismul aliaților strategici ai regimului al-Assad, Rusia, China și Iranul. Sub pretextul neamestecului în treburile interne, Moscova și Beijingul blochează orice tentativă internațională de a opri carnagiul. Potrivit analiștilor, este vorba despre conservarea raporturilor comerciale și strategice excelente cu regimul de la Damasc al celor două țări. Rusia este cel mai mare furnizor de echipament militar al Siriei, un contract privind achiziționarea unor avioane de luptă, în valoare de o jumătate de miliard de euro fiind semnat chiar în luna ianuarie a acestui an. De asemenea, Siria este ultimul aliat politic al Rusiei și Chinei în Orientul Apropiat, iar democratizarea acestei țări ar lăsa cele două mari puteri fără nicio pârghie de influnță în zonă.