Candidatul BCS la alegerile din Bălți anunță că nu va participa la scrutin
-
07 Decembrie 2021 16:04
Candidatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor la alegerile din Bălți, Alexandr Nesterovschi, anunță că nu va participa la scrutin.
„Onoarea politică este mai importantă decât victoria în alegeri. Prin urmare, declar oficial că am decis să boicotez campania pentru Primăria Centurilor. M-am consultat cu președintele PSRM, Igor Dodon, și colegii mei de partid, și toți avem aceeași părere: aceste alegeri sunt discreditate și nu au legitimitate morală, politică sau juridică. Declarăm boicot al abuzurilor și acțiunilor ilegale comise de reprezentanții aparatului prezidențial, guvernului și CEC”, a declarat candidatul BCS, într-o postare pe Facebook.
Astfel, în cadrul alegerilor din Bălți ar urma să se confrunte candidatul independent, Nicolae Grigorișin, și candidatul din partea partidului „Patrioții Moldovei”, Nicolae Chirilciuc, care a acumulat 1,25% sau 416 de voturi în primul tur.
Amintim că Marina Tauber, care a acumulat la scrutinul precedent circa 48% din voturi, a fost exclusă din cursa electorală pentru încălcări ale legislației, iar PAS l-a retras pe Boris Marcoci din această cursă.