UE vine în ajutorul medicilor din regiunea transnistreană care activează în dreapta Nistrului, după restricțiile de circulație impuse de Tiraspol

  • 15 Aprilie 2020 18:18
UE vine în ajutorul medicilor din regiunea transnistreană care activează în dreapta Nistrului, după restricțiile de circulație impuse de Tiraspol

Personalul medical domiciliat în regiunea transnistreană, dar angajat în instituțiile medicale din dreapta Nistrului, va fi cazat în localitățile unde activează cu sprijinul UE.

Această soluție a fost identificată urmare a restricționării liberii circulații impuse de partea transnistreană de a se autoizola timp de 14 zile pentru persoanele acceptate ce intră în regiune.

Locuințele sunt identificate de către autoritățile publice locale, iar costurile de cazare și alte aranjamente administrative ale medicilor sau personalului medical sunt acoperite cu sprijinul Uniunii Europene, oferit prin Programul Măsuri de Consolidare a Încrederii pe ambele maluri ale Nistrului, implementat de PNUD Moldova.

Până acum 14 medici din 7 raioane sunt printre beneficiari. „Aceasta este o soluție provizorie, pentru a asigura accesul cetățenilor la servicii medicale. Nu am renunțat la eforturile de a asigura libera circulație a populației și în primul rând a personalului medical pe întreg teritoriul Republicii Moldova”, a declarat viceprim-ministrul Cristina Lesnic.

Anterior, viceprim-ministrul pentru Reintegrare a solicitat părții transnistrene să permită circulația liberă a medicilor, iar după refuz a sesizat mediatorii în procesul de soluționare a conflictului transnistrean și structurile internaționale relevante.

Biroul Politici de Reintegrare a primit 95 de sesizări din partea autorităților publice locale din Zona de Securitate și ministerul de profil despre impedimentele impuse de partea transnistreană personalului medical.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău