UE va considera că a reușit dacă va scoate Republica Moldova din sfera de influență a Rusiei (Revista Presei)

  • 14 Mai 09:45
UE va considera că a reușit dacă va scoate Republica Moldova din sfera de influență a Rusiei (Revista Presei)

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, spune, într-un interviu pentru ZDG, că „UE va considera că a reușit dacă va scoate Republica Moldova din sfera de influență a Rusiei”.

Oficiala europeană spune care sunt temele pe care țara noastră trebuie să și le facă pentru a deveni membră a Uniunii Europene, care sunt vulnerabilitățile și explică procesul de aderare în contextul conflictului transnistrean, care încă nu a fost soluționat. Ea se referă și la alegerile prezidențiale din România.

Încrederea în justiția din Republica Moldova rămâne la un nivel critic: doar 20% dintre cetățeni o consideră funcțională, constată un articol publicat de Deschide.md. 

Doar 1 din 5 moldoveni mai are încredere în sistemul de justiție, potrivit unei analize recente, care confirmă stagnarea crizei de încredere înregistrate încă din 2011. Corupția, favoritismul și deciziile părtinitoare sunt principalele motive invocate de cetățeni pentru neîncrederea în instanțe. Avocata Rodica Palade confirmă că justiția selectivă, lipsa de transparență, comunicarea slabă și tergiversarea proceselor descurajează oamenii să apeleze la instanțe. În ciuda reformelor inițiate de guvernare, precum vetting-ul, procesul este perceput ca lent și chiar compromis, în special din cauza implicării reduse a avocaților, care se bucură de cea mai mare încredere din partea publicului, dar nu sunt suficient protejați pentru a semnala neregulile din sistem. Experții avertizează că, fără o implicare reală a profesioniștilor integri și fără mecanisme clare de responsabilizare, Moldova riscă să se îndepărteze de obiectivul integrării europene.

Scriitorul Vitalie Ciobanu atrage atenția asupra pericolului reprezentat de un posibil „regim autocrat și pro-rus” care s-ar putea instaura în România și care ar putea periclita cursul pro-european al României, și ar bloca aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

El evocă istoria dureroasă a ruperii Basarabiei de România în 1940 și compară amenințările externe de atunci cu cele interne de astăzi, „încurajate de Rusia lui Putin”. „Pe 18 mai eu nu pot fi echidistant”, mărturisește scriitorul, subliniind că între „adevăr și minciună”, „dreptate și fărădelege”, nu poate exista neutralitate. El își exprimă sprijinul ferm pentru Nicușor Dan, pe care îl consideră „un om politic onest, decent, serios, responsabil”, cu o activitate recunoscută în administrația locală și societatea civilă. Apelul conține și un puternic îndemn la mobilizare: românii din diaspora au la dispoziție trei zile pentru a vota – 16, 17 și 18 mai – și sunt încurajați să nu lase votul pe ultima clipă, pentru a evita aglomerația la secțiile de votare.

Mold-Street explică de ce vor crește tarifele pentru transportul energiei.

Tarifele reglementate pentru serviciul de transport al energiei electrice ar urma să fie majorate cu circa 24%, arată solicitarea depusă la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) de întreprinderea de stat Moldelectrica. Aceasta doar la patru luni de la precedenta majorare cu circa 34% a tarifelor reglementate pentru serviciul de transport al energiei, operată la începutul lunii ianuarie 2025. Astfel tariful pentru transportul energiei pentru anul 2025, ar urma să crească de la nivelul actual de 24,8 bani pentru un kWh, la 30,7 bani pentru un kWh, iar volumul de energie transportat este estimat la 4,75 miliarde kWh.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:5,14 m/s
Sun
11
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău