UE solicită Chinei să-și utilizeze „influența" asupra Rusiei pentru a opri războiul în Ucraina

  • 22 Septembrie 2022 12:17
UE solicită Chinei să-și utilizeze „influența

Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, i-a transmis joi omologului său chinez Wang Yi o solicitare din partea Uniunii Europene ca Beijingul să-și utilizeze influența pe lângă Rusia pentru a opri războiul în Ucraina, relatează EFE.

În cursul unei întrevederi în marja Adunării Generale a ONU, Borrell i-a spus lui Wang că europenii se așteaptă ca Beijingul să-și utilizeze influența pe lângă Rusia pentru a pune capăt războiului, care provoacă o triplă criză în întreaga lume: penurie de alimente și energie și instabilitate financiară".

Borrell a invocat de asemenea situația "precară" din jurul centralei nucleare din Zaporojie (sudul Ucrainei) și a subliniat că un accident nuclear se poate întâmpla 'în orice moment' și că modalitatea de a evita o criză nucleară trebuie discutată în mod prioritar, potrivit unui comunicat al serviciilor sale de presă, transmite Agerpres.

Reuniți de urgență la New York în această dimineață, miniștrii de externe ai Uniunii Europene au convenit să pregătească noi sancțiuni împotriva Rusiei, ce se vor concretiza în cel mai scurt timp, după cum a anunțat șeful diplomației europene.

Acest nou pachet de sancțiuni, potrivit lui Borrell, care intervine ca răspuns la ultimele decizii de mobilizare a 300.000 de rezerviști în Rusia și amenințările Moscovei cu arma nucleară, vizează noi sectoare ale economiei ruse, între care cel tehnologic, și va include o serie de alți noi responsabili ruși.

Pe lângă discuțiile cu privire la războiul dus de Rusia în Ucraina și la efectele sale destabilizatoare globale, Borrell și Wang au abordat teme legate de drepturile omului, inclusiv convocarea unui dialog UE-China pe această problematică pentru a discuta subiecte de interes, se mai spune în comunicat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău