UE se arată foarte îngrijorată după votul britanic pentru proiectul de lege privind Brexitul. Ultimatum pentru Londra
-
16 Septembrie 2020 11:46
”Regatul Unit este pe cale să-și pună în joc reputația internațională”, a exclamat un eurodeputat după aprobarea în Parlamentul britanic cu 340 de voturi „pentru” și 263 „contra” a proiectului de lege controversat al lui Boris Johnson care încalcă dreptul internațional, după cum recunoaște chiar guvernul britanic. Textul repune în discuție dispozițiile vamale pentru Irlanda de Nord. Spectrul unui „no deal” devine din zi în zi mai consistent, informează g4media.ro.
Europenii erau marți „îngrijorați grav” de aprobarea, luni seară, în Parlamentul britanic, a proiectului de lege al lui Boris Johnson care revine parțial asupra angajamentelor luate în cadrul Brexit, notează sursa citată.
„UE este îngrijorată grav de încălcarea dreptului internațional pe care o reprezintă acest proiect de lege”, a reacționat o sursă europeană, care cere ca părțile din text considerate ilegale să fie suprimate.
Populism
Contactată de AFP, Comisia Europeană nu a dorit să reacționeze. Negociatorul șef pentru Brexit, Michel Barnier, care nu s-a exprimat nici el, trebuie să facă bilanțul situației miercuri, împreună cu statele membre.
„Este incredibil să vezi încotro se îndreaptă una din cele mai vechi democrații din lume. Partidul conservator a devenit un partid populist”, a reacționat în fața AFP eurodeputatul german Bernd Lange (S&D, stânga), membru al grupului de coordonare privind Regatul Unit în Parlamentul European.
„Regatul Unit este pe cale să-și pună în joc reputația internațională”, a subliniat luxemburghezul Christophe Hansen (PPE, dreapta), contactat de AFP.
„Mi-e greu să înțeleg cum poți semna și vota un acord pentru a încerca să-l rupi doar câteva luni mai târziu”, a adăugat el.
Proiectul lui Boris Johnson, care încalcă dreptul internațional, cum recunoaște chiar guvernul britanic, a trecut luni de un prim obstacol în Parlamentul britanic, în ciuda frondei unei părți a taberei conservatoare, fiind aprobat cu 340 de voturi pentru și 263 contra.
Continuarea parcursului parlamentar al acestui proiect de lege privind piața internă, care contrazice unele părți ale acordului de retragere din UE, semnat de prim-ministrul britanic în urmă cu mai puțin de un an, se anunță totuși incertă.
Insolubila problemă a frontierei Irlandei de Nord
Textul repune în discuție dispozițiile vamale pentru Irlanda de Nord destinate tocmai să evite restabilirea unei frontiere fizice între Republica Irlanda, membră a UE, și provincia britanică.
Comisia cere retragerea de urgență a măsurilor controversate
Europenii au dat termen Londrei până la sfârșitul lunii să retragă dispozițiile controversate, cu riscul unei acțiuni în justiție.
Într-o scrisoare trimisă ministrului de stat britanic Michael Gove, de care AFP a aflat marți, vicepreședintele Comisiei Europene repetă acest ultimatum.
„Cerem guvernului britanic să retragă de urgență aceste măsuri din proiectul de lege. Acest lucru ar trebui făcut înainte de sfârșitul lunii pentru a se putea restabili încrederea”, insistă el.
În acest context, europeni și britanici încearcă totuși să negocieze un acord privind viitoarea lor relație comercială. Dar ultimele discuții nu au permis niciun progres major.
Cele două părți au afirmat că un acord ar trebui încheiat în octombrie, pentru a evita un „no deal” care s-ar traduce prin taxe vamale între Regatul Unit și blocul european și ar risca să agraveze criza provocată de coronavirus.