UE pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei, la doi ani de la începutul războiului. Sunt vizate produsele și tehnologiile care au legături militare cu Rusia

  • 06 Februarie 12:52
UE pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei, la doi ani de la începutul războiului. Sunt vizate produsele și tehnologiile care au legături militare cu Rusia

Uniunea Europeană se pregătește să impună Rusiei un nou pachet de sancțiuni, înaintea împlinirii a doi ani de la declanșarea invaziei ruse care a declanșat războiul din Ucraina, afirmă luni dpa.

Conform unor informații obținute de agenția citată, sancțiunile vor fi extinse semnificativ, incluzând peste 200 de persoane și organizații cărora li se vor bloca activele din UE. Totodată, vor fi vizate mai multe companii care contribuie la dezvoltarea militară și tehnologică a Rusiei sau la consolidarea apărării și securității acestei țări.

Uniunea nu va mai putea vinde produse și tehnologii cu legături militare cu Rusia.

Bruxellesul a utilizat recent această tactică împotriva unor companii din China, Uzbekistan, Iran sau Emiratele Arabe Unite, acuzate de implicare în ocolirea sancțiunilor europene.

Propunerile concrete pentru noul pachet de sancțiuni - al 13-lea de până acum, din februarie 2022, când Rusia a atacat Ucraina - au fost prezentate statelor membre ale UE de înalți oficiali ai Comisiei Europene la sfârșitul săptămânii trecute, precizează dpa.

Următorul pas este redactarea unei rezoluții privind sancțiunile, care va trebui apoi aprobată oficial de cele 27 de țări din Uniune.

Precedentul pachet a inclus interdicția importurilor de diamante și bijuterii din Rusia. De mai mult timp este în vigoare o interdicție extensivă a importurilor de țiței, cărbune, aur și produse de lux rusești, precum și o serie de măsuri împotriva băncilor și instituțiilor financiare ruse.

Potrivit dpa, odată cu sancțiunile s-ar putea decide încă o măsură deja luată în considerare: confiscarea veniturilor generate de activele blocate ale Băncii Centrale a Rusiei. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:35 %
Vint:8,23 m/s
Wed
15
Thu
17
Fri
17
Sat
18
Sun
16
Arhivă Radio Chișinău