UE oferă primăriilor din R.Moldova granturi în valoare de până la 600 de mii de euro

  • 25 Aprilie 2017 13:36
UE oferă primăriilor din R.Moldova granturi în valoare de până la 600 de mii de euro

898 de unități administrativ-teritoriale din Moldova vor beneficia de suport financiar din partea Uniunii Europene pentru dezvoltarea economică locală, prin crearea locurilor de muncă, dar și prin sprijinirea cooperării APL-urilor cu alți actori locali în scopul susținerii creșterii economice. În acest sens, Uniunea Europeană a lansat astăzi, 25 aprilie, proiectul „Primarii pentru creștere economică”, cu un buget inițial de cinci milioane de euro, transmite IPN.

În cadrul acestei inițiative, Uniunea Europeană va oferi APL-urilor din Moldova granturi în valoare de până la 600 de mii de euro a sprijini cele mai inovative și fezabile idei de relansare economică a localităților. O primă competiție deschisă de proiecte a fost recent lansată, fiind publicată pe pagina web oficială a Uniunii Europene.

În orașul Strășeni recent a fost create două parcuri industriale, două subzone economice libere ale Zonei Economice libere Bălți. Potrivit primarului orașului Strășeni, Valentina Casian, în implementarea proiectului se pune accentul atât pe reabilitarea infrastructurii (drum, apeduct, canalizare), cât și pe atragerea forței de muncă în comunitate.

„Săptămâna trecută am pornit o campanie de recrutare și angajare a locuitorilor din Strășeni la fabrica de producere a fibrelor de tensiune medie și joasă. Acum, când finanțarea se face direct către autoritățile locale, fără a se lua în calcul anumite criterii cum se făcea până acum, implementarea cu succes a proiectelor depinde acum doar de implicarea noastră”, a spus Valentina Casian.

Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a menționat că existența unor locuri de muncă bine plătite în fiecare localitate din Moldova trebuie să devină o prioritate în dezvoltarea țării, iar dezvoltarea economiei naționale depinde de dezvoltarea economiilor locale în toate cele 898 de unități administrative teritoriale.

Președintele Congresului Autorităților Publice Locale din Moldova, Tatiana Badan, este de părere că inițiativa va deveni parte a procesului de descentralizare și consolidare a autonomiei locale.

În contextul evenimentului de lansare a proiectului a fost semnat un Acord de Cooperare dintre Secretariatul Inițiativei UE „Primarii pentru Creșterea Economică” și congresul Autorităților Publice Locale din Republica Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
8,29
Cer fragmentat
Umiditate:67 %
Vint:2,57 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău