UE deblochează un ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Ucraina
-
01 August 2022 16:00
Uniunea Europeană a deblocat un ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Ucraina în scopul susținerii bugetului acesteia și a o ajuta să facă față consecințelor financiare ale invaziei ruse, a declarat luni premierul ucrainean Denis Șmîgal, citat de Reuters.
'Acest miliard de euro face parte dintr-un amplu program de ajutor financiar pentru Ucraina în valoare totală de 9 miliarde de euro. Fondurile (europene) vor ajuta la finanțarea necesităților bugetare prioritare', a indicat Șmîgal într-un mesaj postat pe contul său din Telegram.
O primă tranșă de 500 milioane de euro a fost virată deja în contul Băncii Centrale a Ucrainei, potrivit premierului ucrainean, care a indicat că restul sumei este așteptată să vină marți, 2 august.
Consiliul Uniunii Europene a aprobat la 12 iulie acordarea unei asistențe macrofinanciare de 1 miliard de euro Ucrainei în sprijinul economiei acesteia în contextul în care țara trebuie să facă față unei invazii brutale a Rusiei, care a intrat deja în cea de-a șasea lună, notează Ukrainska Pravda.
Rusia a declanșat o invazie în Ucraina la 24 februarie, în ceea ce este primul război de cucerire de teritorii în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.