UE ar putea riposta față de decizia SUA de a impune taxe vamale unor produse importate din state europene

  • 04 Octombrie 2019 12:41
UE ar putea riposta față de decizia SUA de a impune taxe vamale unor produse importate din state europene

Uniunea Europeană va aplica, cel mai probabil, măsuri de reciprocitate față de noile taxe vamale impuse de SUA în privința unor bunuri comerciale de proveniență europeană, a declarat ministrul german de externe, Heiko Maas.

"Uniunea Europeană va trebui acum să reacționeze și, după obținerea acordului Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), probabil că va impune de asemenea taxe vamale, ca ripostă", a declarat pentru grupul de presă Funke ministrul Maas, membru al social-democraților aflați la guvernare în Germania. 

Heiko Maas a folosit aceeași replică și pe rețeaua Twitter, adăugând că "Europa este unită în această chestiune. Rămânem pregătiți să negociem reguli de bază pentru subvenții în industria aviatică. Putem încă preveni viitoare prejudicii". OMC a decis săptămâna aceasta că unele dintre subvențiile pe care state europene le-au plătit producătorului de aeronave Airbus au fost ilegale și a acordat SUA dreptul de a reacționa cu impunerea unor taxe vamale asupra unor bunuri comerciale importate din UE. Washingtonul a anunțat, miercuri, planurile pentru noile taxe vamale. 

Ministrul german de finanțe, Olaf Scholz, social-democrat, a declarat joi că Europa ar trebui să reacționeze cu prudență deoarece nimeni nu dorește conflicte comerciale într-o lume globalizată.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
5,24
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:2,06 m/s
Tue
14
Wed
17
Thu
16
Fri
15
Sat
16
Arhivă Radio Chișinău