UE anunță: Marea Britanie trebuie să facă mai multe concesii pentru un acord Brexit
-
10 Octombrie 2019 09:18
Uniunea Europeană i-a transmis premierului britanic Boris Johnson că trebuie să facă mai multe concesii dacă vrea să ajungă la un acord de Brexit în ultimul moment, relatează site-ul agenției Reuters, preluat de Mediafax.ro
După ce o sursă din Downing Street a informat că o înțelegere este imposibilă din cauză că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a făcut cereri inacceptabile, UE l-a acuzat pe Johnson că joacă „un joc stupid de a da vina pe altcineva".
„Riscul unui Brexit fără acord este real și depinde de o decizie din partea Guvernului Marii Britanii, însă nu va fi niciodată alegerea - alegerea preferată - a Uniunii Europene", a declarat președintele în funcție al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron se vor întâlni duminică la Palatul Élysée, pentru a discuta înainte de un summit UE, care va avea loc în perioada 17-18 octombrie.
Boris Johnson a adoptat o abordare dură față de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul și afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici și a fost respins de mai multe ori de Camera Comunelor.
Sursa:Mediafax.ro