UE amână varianta finală a regulilor privind finanțarea sustenabilă din cauza opoziției statelor est-europene
-
05 Februarie 2021 18:43
Uniunea Europeană a decis să amâne, până la finele lunii aprilie, planurile care vizau finalizarea regulilor privind finanțarea sustenabilă, au declarat pentru Reuters o serie de oficiali europeni, ca urmare a opoziției exprimate de unele state membre, în principal din Europa de Est, cu privire la gazele naturale și biocombustibili, preluat de Agerpres.
Inițial, Comisia Europeană speră să publice în luna ianuarie 2020 o variantă finală a listei de activități economice "verzi", un sistem de clasificare pentru activităților economice cu caracter durabil în care sunt încurajate investițiile. Însă un draft al acestei legislații, publicat în luna noiembrie a anului trecut de executivul comunitar, a provocat critici din partea țărilor care vor ca centralele electrice care funcționează pe gaze naturale să fie etichetate drept sustenabile.
În plus, mai multe mii de cetățeni europeni au cerut Uniunii Europene să nu renunțe la ideea de a alinia regulile privind finanțarea sustenabilă cu obiectivele sale de mediu, ceea ce a determinat Comisia Europeană să amâne o decizie finală până când va cere sfatul experților.
Potrivit unui oficial european citat de Reuters, varianta finală a regulilor privind finanțarea sustenabilă va fi publicată abia în a doua jumătate a lunii aprilie.
Elaborarea așa-numitei taxonomii - un sistem de clasificare pentru activitățile economice durabile - a declanșat o activitate frenetică de lobby din partea unor industrii care doresc ca activitățile lor economice să fie atractive pentru investițiile în valoare de miliarde de euro care caută o etichetă "verde".
Pe fondul opoziției exprimate de unele companii și guverne, sursele consultate de Reuters susțin că printre opțiunile aflate la dispoziția UE se numără: diluarea criteriilor pe care activitățile economice trebuie să le îndeplinească pentru a primi eticheta "verde", crearea unor noi etichete "semi-sustenabile" pentru acele activități economice care nu sunt complet compatibile cu obiectivele UE în domeniul climei precum și menținerea cu fermitate a criteriilor actuale.
Potrivit unui document datat 18 decembrie, și consultat de Reuters, un grup de 10 state membre - printre care se numără și România - au cerut Comisiei Europene să confere actualelor centrale pe gaze naturale eticheta verde, prin oferirea unui prag "fezabil" pe care să îl poată îndeplini.
Varianta preliminară a regulilor elaborată de CE include criterii pe care centralele electrice vor trebui să le îndeplinească pentru a fi etichetate drept activități "verzi", respectiv un prag maximal al emisiilor pe care centralele actuale pe gaze nu îl pot respecta.
Alți critici au profitat de procedura de consultare organizată de UE în luna decembrie pentru a încerca să obțină o modificare a regulilor pentru energia produsă din surse organice, cum este lemnul. Varianta preliminară a regulilor califică biocombustibili drept o activitate "de tranziție" și nu una "complet verde".
Bruxellesul este presat să utilizeze regulile privind finanțarea ecologică pentru a garanta că banii din fondul său de revenire în valoare de 750 miliarde de euro merg spre proiecte verzi. Banii ar putea fi alocați începând din 2021, ceea ce înseamnă că orice întârzieri în aplicarea regulilor ar putea dejuca acest plan.
Sursa:Agerpres