UE adoptă noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru încălcări ale drepturilor omului și acte de represiune
-
28 Mai 21:00
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliul UE a unui nou regim de sancțiuni împotriva represiunii accelerate și sistematice a drepturilor omului, a democrației și a statului de drept de către autoritățile ruse, potrivit unui comunicat transmis de CE.
Acest nou regim oferă cadrul necesar pentru desemnarea persoanelor implicate în abuzuri și încălcări ale drepturilor omului, precum și în acte de represiune și acțiuni care subminează democrația și statul de drept, se arată în comunicatul citat de News.ro.
Marți au fost deja adoptate douăzeci de includeri pe listă pentru a-i trage la răspundere pe cei care încalcă drepturile omului și participă la acte de represiune, mai spune sursa citată. Regimul de sancțiuni oferă, de asemenea, un cadru specific pentru a interzice furnizarea către aparatul de represiune rus a unor produse și tehnologii care pot fi utilizate în mod abuziv în scopul represiunii interne.
Regulamentul prevede o listă a acestor produse și tehnologii.
Produsele și tehnologiile care nu sunt enumerate acolo, dar care sunt destinate utilizării în legătură cu represiunea internă din Rusia, fac de asemenea obiectul interdicției de furnizare. Noul regim de sancțiuni răspunde politicilor din ce în ce mai represive ale autorităților ruse.
Aceste acte de represiune sunt exemplificate, din păcate, de moartea lui Alexei Navalnîi în februarie 2024 și de încarcerarea motivată politic a unor personalități politice disidente precum Oleg Orlov, Alexandra Skocilenko și Vladimir Kara-Murza, conform sursei menționate.
Noul cadru face parte dintr-o politică mai amplă a UE de sprijinire a apărătorilor drepturilor omului și a activiștilor din Rusia. Aceasta include sprijinirea celor care îndrăznesc să se exprime împotriva războiului brutal de agresiune al Rusiei în Ucraina și a dezinformării aferente răspândite de regimul rus.